Cel mai periculos precedent?

Suveranitatea Serbiei nu este, intr-adevar, o bagatela, iar actualele forte politice albaneze nu par sa trateze responsabil tema minoritarilor sarbi, sau romi. Sa fie totusi eventuala secesiune a Kosovo un fapt fara precedent? Oare nu au existat anterior situatii care sa ne invete ce trebuie facut intr-o astfel de criza?
Istoria postbelica a cunoscut multe incercari de secesiune. Dintre exemplele notorii, amintesc cazul Biafrei, regiunea estica a Nigeriei, adapostind cele mai mari zacaminte de petrol ale tarii si locuita, in majoritate, de populatia Ibo. In 1967, provincia si-a proclamat unilateral independenta. Fortele armate nigeriene au reusit, dupa trei ani de lupte, sa reintegreze Biafra statului federal. Doar cinci tari africane recunoscusera efemerul stat, inainte ca guvernul central sa puna capat aventurii secesioniste. Este de retinut ca alte state, inclusiv occidentale, au intervenit in conflict, ajutand cu arme una sau cealalta dintre parti.
O incercare de secesiune, de data aceasta reusita, este cea a Pakistanului de Est denumit, dupa capatarea independentei, Bangladesh. Subdezvoltarea acestei regiuni in comparatie cu vestul tarii, avand un profil etno-cultural specific, a dus la crearea unei miscari separatiste. Sprijiniti de populatia locala, liderii secesionisti au proclamat, in 1971, suveranitatea Bangladesh-ului. Armata Pakistanului de Vest a fost trimisa imediat la fata locului. Initial, Consiliul de Securitate si Adunarea Generala a ONU au evitat luarea unei pozitii fata de evenimente. Insa brutalitatea trupelor de interventie a atins astfel de cote, incat India a intrat in conflict pentru a asista Pakistanul de Est. Intre India si Pakistan se profila un razboi de lunga durata, context in care institutiile ONU au decis recunoasterea statului Bangladesh, ceea ce a pus capat infruntarilor.
Cazul iugoslav
Dar sa nu uitam, chiar statele create pe cadrul fostei federatii iugoslave sunt, cu o exceptie, rezultatul unor secesiuni. Croatia si Slovenia si-au declarat oficial independenta in luna iunie 1991. Macedonia s-a autoproclamat la randul ei un stat suveran in urma referendumului din septembrie 1991. In martie 1992 a venit si randul Bosniei-Hertegovina. Muntenegrul a asteptat anul 2006 ca sa se rupa definitiv de ce ramasese din fostul stat federal.
Urmarea declaratiilor de independenta ale Sloveniei si Croatiei, in 1991, a fost declansarea unui razboi pustiitor. O parte din vina revine comunitatii internationale, intrucat a actionat incoerent. Initial, Statele Unite si Comunitatea Europeana au sustinut neconditionat integritatea R.S.F. Iugoslavia. Dupa declararea independentei Sloveniei si Croatiei, Germania si Austria s-au aratat favorabile recunoasterii celor doua noi state. Solidaritatea comunitatii internationale fusese sparta, ceea ce a incurajat pe fiecare dintre beligeranti. Nu a mai fost posibil un compromis. In fata consecintelor, obligate sa impuna o anumita linie evenimentelor, cele 12 state membre ale Comunitatii Europene au recunoscut Slovenia si Croatia - in luna ianuarie 1992 - si apoi Bosnia-Hertegovina - in aprilie 1992. In aceeasi luna, Statele Unite au hotarat sa recunoasca toate cele trei tari. Puterile occidentale au reusit sa stinga focul de abia in 1995, in urma acordurilor de la Dayton.
Tolerarea secesiunii
Ce avem de invatat din lista de mai sus? Mai intai, ca secesiunea nu este incurajata de comunitatea internationala si trebuie evitata. Daca procesul separarii a fost declansat, sunt toate sansele sa se ajunga la imense suferinte umane. In acelasi timp, e clar ca secesiunea Kosovo nu reprezinta o noutate absoluta. Recenta afirmatie a premierului sarb Vojislav Kostunica, care califica proclamarea unilaterala a independentei Kosovo drept "cel mai periculos precedent in acest sens de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial", vorbeste doar despre lipsa de orizont a unei minti excesive.
O alta concluzie evidenta priveste importanta unitatii internationale cand lumea se confrunta cu crize determinate de cereri secesioniste. Constienti de greseala facuta in cazul R.S.F. Iugoslavia, ministrii de Externe din tarile comunitatii europene au realizat in 1991 un acord de principiu cu privire la recunoasterea noilor republici. Acestea trebuie sa se constituie pe o baza democratica, sa accepte obligatiile internationale convenite, sa respecte drepturile omului si ale minoritatilor si sa vada in principiul autodeterminarii baza recunoasterii lor.
Ce este de facut, in concluzie, cand procesul secesionist devine irezistibil? As urma raspunsul dat de un specialist al temei, profesorul Rein Mullerson: "secesiunea este tolerata sau, in unele etape, chiar suportata de comunitatea mondiala a statelor, cand conduce, sau exista motive suficient de puternice pentru a considera ca poate conduce la o mai mare protectie a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, fara a constitui un risc pentru stabilitatea regionala sau mondiala".

---

Despre autor: