Cind confruntarea dintre premier si presedinte a devenit personala, razboiul a devenit total. Cimpul de bataie s-a extins de la politica la politici: pe rind, apararea, afacerile sociale, externele, internele, sanatatea, agricultura si acum, iata, educatia.

In Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), ministrul Educatiei a expus un plan de reasezare a intregului invatamint romanesc. Presedintele l-a facut praf. Premierul l-a ridicat in slavi. De fapt, la mijloc nu era vreo divergenta de viziuni asupra fundamentelor sistemului de educatie, vreo diferenta de optiuni principiale sau vreo dezbatere in privinta cailor de urmat catre un invatamint performant. Nu era deloc vorba despre educatie. Era vorba despre ei. Un presedinte, un premier si, mult mai grav, un ministru al Educatiei care nu au decit legaturi superficiale cu scoala au intrat in Biblioteca sa-si care pumni, ca asa e in politica dimboviteana.

In privinta confruntarii, nimic nou. Aceleasi tactici. Dl Basescu, venit Ąde la rasul ierbii", a mitraliat eficient un proiect debil si agramat propus de un ministru cu presa proasta. A vorbit despre greutatea ghiozdanului, despre numarul mare de caiete si despre manuale. Concluzia sa: proiectul nu pune in centrul atentiei sale elevul, ci dascalul si, de aceea, nu e bun deloc. Premierul a venit cu cifrele. Niciodata vreun guvern de la Bucuresti nu a alocat atita banet in educatie. Niciodata vreun guvern de la Bucuresti nu a fost dispus la o reforma a educatiei de o asemenea anvergura. Concluzia sa: proiectul pune in centrul atentiei sale elevul, nu dascalul si, de aceea, e foarte bun. Prins intre doi luptatori de sumo, ministrul Adomnitei a facut figura unui scolar pricajit, cam emotionat. Parea un biet corigent pentru care se certau taticul (protector) si dirigintele (acuzator).

Din cite am citit, nu imi dau seama ce asaza in centru proiectul Adomnitei. Sint insa uimit sa constat ca toti cei trei conducatori ai tarii mele par convinsi ca interesele elevului si interesele dascalului sint divergente si ca avem nevoie de o lege care sa decida care interese prevaleaza. Daca asa se pune problema, strig ca sintem pe un drum gresit! Daca interesele elevului se opun intereselor dascalului, avem o problema serioasa si aceasta nu este aceea de a decide cui sa-i dam dreptate. Apoi, cred ca avem o problema fundamentala in privinta beneficiarului de ultima instanta al serviciilor publice de educatie. Acesta nu este elevul, ci societatea in intregul ei. Daca sintem capabili sa producem computeristi buni, medici buni, preoti buni sau jurnalisti buni, este secundar in raport cu marele scop: sistemul trebuie sa produca cetateni, din punct de vedere civic, si fiinte morale, din punct de vedere uman. Are cineva in vedere acest lucru?

Nimeni nu a vorbit, in aceste zile, despre cel mai important lucru: etica demersului didactic. Care este tipul de model moral pe care scoala, cu autoritatea ei, il imprima elevilor?

Scoala trebuie sa protejeze moral comunitatea cladind caractere, si nu livrind genii. Stadiul etic al strazii e deprimant, televizorul arata o Romanie dizgratioasa, iar cei mai multi dintre parinti au ei insisi serioase tulburari axiologice in chestiuni morale. Scoala e ultima salvare a noastra, a tuturor. In aceasta directie - esentiala in opinia mea - nu au mers nici proiectul dlui Adomnitei, nici criticile presedintelui, nici consideratiile glazurate ale premierului.