"Astazi e ziua ta...": Adela Marculescu

Aceasta reputata actrita s-a aflat si se afla intr-o perpetua competitie cu "Dulcea pasa­re a tineretii", competitie in care castigul este de partea ei. Adela Marculescu impli­neste astazi 69 de ani. "Vreau sa va povestesc despre ce inseamna sa fii o viata pe scena, despre curajul de a fi femeie pe scena, in viata, in fata publicului si in mijlocul lui. Sunt actrita de teatru inainte de toate si am jucat rolurile cele mai diferite, de la Casandra din «Troienele», de la Julieta lui Shakespeare, de la Zerbinetta lui Moliere pana la Logodnica din «Nunta insangerata» - Lorca, de la Leonora lui Goethe - «Torquato Tasso», la LÈo a lui Cocteau, la Alexandra Del Lago sau Lady ale lui Tennessee Williams, de la Tragedia Antica, drama moderna, la comedia bufa sau bulevardiera. Deci mori si te nasti de infinite ori. Cu fiecare rol, cu fiecare spectacol. Intr-o diversitate absoluta. Aici sta dificultatea. Aici sta frumusetea. Si inca ceva: joci, creezi, existi pe datele impuse de autor, imbogatite de eul tau psihic, fizic, emotional, rational, incercand mereu si mereu, prin prezent, sa rectifici trecutul pentru viitor. Ca orice menire a artei. Artistul - de teatru, mai ales, cred eu - este o vesnica aventura - neliniste, curiozitate, sete de a se descoperi pe sine si pe ceilalti, pe sine prin ceilalti, pe sine pentru ceilalti si pe ceilalti, prin sine, pentru sine. Tu - actorul. Ceilalti - spectatorii. Oricum, viata noastra este o eterna intoarcere la copilarie - cu jocul, curatenia, credinta si credibi­litatea jocului. Curajul de a trece de la o partitura la alta, de o lua mereu de la inceput, de a fi vesnic debutant, de a trece peste spaime si emotii, de a-ti lua in piept anii asa cum vin... Exista o butada - nostima ca orice butada si, tot ca orice butada, poarta in ea un adevar. Mai mic sau mai mare. «Autorul viseaza o piesa, scrie o a doua, actorul joaca o a treia si publicul o intelege pe a patra.» Si e nevoie de curaj aici, nu gluma. Mai ales pentru o femeie. O marturisire... E bine primita, nu? Cred cu toata fiinta in Mos Cra­ciun. Mosua€™ face parte, parca, din fiinta mea. Pot spune chiar ca el m-a adus. 21 decembrie, nu? Sigur, nu mai am emotiile pe care le-am avut odata, pe la 4-5 ani, cand furand cu coada ochiului cadourile, ma uitam tremurand la Mos Craciun, indrugand intr-una: Sarua€™ mana, Mos Craciun! Sarua€™ mana, Mos Craciun! Primele emotii adevarate si oarecum paralizante. De atunci am invatat sa mi le sta­panesc. Desi tare as mai vrea sa spun si acum tremurand: Sarua€™ma­na, Mos Craciun! Si totusi astazi ma gandesc din ce in ce mai des la vorbele lui Truman Capote: «Viata e o piesa relativ buna, cu un act III, scris prost.» Actul III l-as dori schimbat si e o problema de generatii."   Dorinta "Astazi ma gandesc din ce in ce mai des la vorbele lui Truman Capote: «Viata e o piesa relativ buna, cu un act III, scris prost». Actul III l-as dori schimbat si e o problema de generatii..." Adela Marculescu, actrita

---

Despre autor: