Sebastian, scriitorul-document

La finalul unui an in care centenarul lui Mihail Sebastian a trecut, din pacate, adesea neobservat, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta (FNSA), sectia de Filologie-Literatura a Academiei Romane si Institutul "G. Calinescu", in colaborare cu ziarul ZIUA, a organizat ieri un colocviu dedicat unuia dintre cei mai discutati si disputati scriitori ai perioadei interbelice. La intalnirea moderata de acad. Eugen Simion, presedinte al FNSA, au participat critici literari, cercetatori si editori ai operei lui Sebastian, printre care Daniel Cristea Enache, Nicolae Breban, Manuela Cernat, Gabriela Omat, Dorel Dorian, Mihai Iovanel, Razvan Voncu etc.
Acad. Eugen Simion a deschis intalnirea precizand ca si-a dorit ca acest an sa nu se incheie inainte de a discuta despre Mihail Sebastian, un scriitor "reprezentant al unei generatii stralucite, o generatie complexa, complicata, cu prietenii durabile" si care, din pacate, in ultimii ani a fost vizibil mai ales datorita aspectului legat de relatia speciala cu Mircea Eliade si mai putin prin opera sa. Eugen Simion a anuntat, de asemenea, ca Institutul "G. Calinescu" pregateste in anul urmator primul volum al operei integrale a lui Mihail Sebastian, care va cuprinde proza. Volumul al II-lea, dupa cum a precizat Mihaela Constantinescu Podocea, care se ocupa de acest proiect impreuna cu un grup de cercetatori din institut, va contine dramaturgia si jurnalul lui Sebastian, urmand ca publicistica sa sa acopere inca aproximativ patru volume.
Discutiile de la sediul FNSA s-au axat in primul rand pe evidentierea importantei covarsitoare pe care opera lui Mihail Sebastian o are pentru intelegerea unei epoci. Sebastian este inainte de toate "un scriitor document" a spus criticul Daniel Cristea Enache, aratand in acelasi timp ca "jurnalul lui este un fel de seismograf al dezamagirii fata de doi oameni la care tine enorm, Nae Ionescu si Mircea Eliade" si, de asemenea, ca ultimele pagini sunt premonitorii, autorul "ghicind ce va insemna comunismul transplantat in Romania". "Un autor de roman stie cum isi incheie textul. Un autor de jurnal, in schimb nu stie finalul, dar cititorul ii stie sfarsitul. Distanta dintre ceea ce stie cititorul si ceea ce nu stie autorul jurnalului si nu va sti niciodata este de un extraordinar efect uman", a mai spus Enache, aratand ca Sebastian este "un capitol de istorie literara care nu trebuie ignorat".
Intre amintiri personale, evocari ale personalitatii scriitorului si ipoteze mai mult sau mai putin justificate legate de sfarsitul lui Sebastian, colocviul a adus fata in fata oameni pentru care intalnirea cu scriitorul interbelic s-a produs in conditii si in momente diferite. Unii l-au cunoscut din amintirile prietenilor sau ale familiei, altii doar prin ceea ce a scris. Criticul Manuela Cernat isi aminteste de prietenia tatalui sau, Iosif Igirosanu, cu Mihail Sebastian, de corespondenta dintre ei, care a ars, de geneza piesei "Steaua fara nume" (o "Mona" care a aparut intr-o seara pe cheiul Dunarii din Braila si i-a daruit lui Sebastian cheia uneia dintre cele mai frumoase povesti din dramaturgia noastra), de femeile cu "frumusete cinematografica" ce au marcat o generatie si de ultima iubire a scriitorului, Nadia Marculescu. (Tanara avea 18 ani atunci cand a murit Sebastian si a fost ultima lui mare iubire, iar astazi, la Paris se lupta inca pentru ca opera lui sa fie cunoscuta si publicata in Franta).
Desi parerile au fost impartite in ceea ce priveste importanta unei parti sau a alteia din opera lui, cei mai multi dintre tinerii critici (Mihai Iovanel, Daniel Cristea Enache, Razvan Voncu) considera ca Mihail Sebastian a fost, inainte de toate, un mare critic si ca publicistica lui este o mina de aur. De asemenea, valoarea literara a "Jurnalului" a fost discutata, Daniel Cristea Enache considerandu-l unul dintre cele trei jurnale importante publicate dupa 89, alaturi de cel al lui Steinhardt si al lui I.D. Sarbu, iar Razvan Voncu privindu-l ca pe "un soi de dialog pe care Sebastian nu-l mai putea purta cu prietenii lui din cauza <<rinocerizarii>> lor." In schimb, Nicolae Breban a tinut sa arate ca "Jurnalul" este o parte mai putin importanta a operei sale, (si a operei unui scriitor in general - "pe mine m-au plictisit jurnalele, si al lui Goethe, si al lui Blaga", marturiseste el), subliniind faptul ca romanul "De 2000 de ani" este cel mai bun text al lui Sebastian. "Jurnalul, ca atare, poate fi uneori opera capitala a unui scriitor", a venit replica acad. Eugen Simion, care a dat exemplul Gide in istoria literaturii.
Dar cel mai important aspect in ceea ce priveste intalnirea de la sediul FNSA este faptul ca vorbitorii au tinut sa arate, aproape fara exceptie, importanta coplesitoare a unei mari prietenii, o prietenie profunda care, in fond, a supravietuit momentului de tulburare a mintii si a spiritului ce i-a cuprins pe cei mai buni dintre prietenii lui si care s-a chemat miscarea legionara. "Cred ca folosirea <<Jurnalului>> lui Sebastian pentru a da in capul generatiei lui Eliade este un lucru care l-ar fi indignat in primul rand pe el. Dimensiunea culturala a acestei generatii este cea importanta, si nu cea ideologica", a fost concluzia lui Razvan Voncu. Iar marturie stau cuvintele lui Sebastian, care si-a iubit prietenii pana la sfarsit, care a plans la moartea profesorului Nae Ionescu si care, in 1937, dupa ce avusese loc marea ruptura intre el si Eliade, ii scria acestuia "Draga Mircea, am aflat ca profesorul este la Balcic. Afla-mi adresa...", dupa cum a povestit scriitorul Dorel Dorian, care i-a descoperit si publicat aceste scrisori tarzii. Dorian a lansat, de asemenea, cu aceasta ocazie, si ipoteza unui asasinat al lui Mihail Sebastian, nu fara sa-si aduca aminte cu tristete si neintelegere ca la moartea scriitorului nici o publicatie evreiasca nu a scris vreun rand, iar panegiricul rostit de Safran la inmormantarea lui n-a putut fi refacut decat din franturi aparute in presa romaneasca: "Pe acest trotuar pe care in urma cu un an il curata de zapada, l-a spalat sangele lui acum".

---

Despre autor: