Se implinesc, iata, saizeci de ani de la abdicarea fortata a Regelui Mihai si saptesprezece ani de cand tot nadajduim "la foc tare" intoarcerea Sa pe tron. Mi se strange inima de fiecare data cand intru in vreo biserica episcopala, mitropolitana sau
Se implinesc, iata, saizeci de ani de la abdicarea fortata a Regelui Mihai si saptesprezece ani de cand tot nadajduim "la foc tare" intoarcerea Sa pe tron. Mi se strange inima de fiecare data cand intru in vreo biserica episcopala, mitropolitana sau in cea patriarhala si vad tronurile "in berna", legate cu sfoara de muzeu, parca pe vecie. Sforile muzeale trebuie sfasiate, iar Regele si Regina, conducatorii de drept ai Romaniei, trebuie sa-si reocupe locurile, destinate lor, din fata sfantului altar.
In anul de gratie 2007 intrebam ingandurati: unde va e poporul, Majestate? Si mai ingandurati: unde ti-e Regele, popor roman? Da, poate nu stiai, ori daca stii, poate nu-ti amintesti, ori nu vrei sa-ti amintesti, ca ai un Rege, de peste 65 de ani, un Rege care ti-a legat destinul, in cateva randuri, de adevarata istorie a Europei. Un Rege al carui stramos te-a scos in lumea buna, te-a chivernisit cu independenta si mai ales cu demnitate. Un Rege al carui bunic te-a intregit si al carui tata, in ciuda lunecusurilor sale, te-a pricopsit cu panas cultural.
Daca stau si reflectez la cate "nefacute" i s-au facut Regelui, inclin sa cred ca destinul i-ar mai putea rezerva o surpriza de proportii. Sa nu uitam ca tatal sau, Carol al II-lea, preaiubit de ideologii epocii (ah, intelectualii!), i-a uzurpat tronul in 1930, improvizandu-i un titlu jenant: "voievod de Alba Iulia". Umilire mai cumplita n-a indurat bietul Rege decat, poate, in timpul "coabitarii" cu Antonescu. Nu stiu daca s-a incercat pana acum paralela, dar mie imi sare in ochi: cuplul Antonescu-Regele Mihai trimite la un alt cuplu, oarecum mai recent, dar nu foarte: El Caudillo-Juan Carlos. Trec peste asemanarile de caracter sau psihologice. Franco a salvat Spania, monarhia, Europa de Vest cu riscul terfelirii propriei memorii. Antonescu, roman sadea, a pierdut si razboiul, si monarhia, si Europa de Est, nescapandu-si, cum bine stim, nici memoria de la perdaf.
Important e sa retinem aici a doua mare "lovitura", de data aceasta administrata, nu primita: 23 august 1944. Precedentul exista, asadar se poate! Ajungem la 30 decembrie 2007, cand in fata pumnului mitocanesc al lui Visinski (plus santajul cu asasinarea celor 1000 de studenti), supus, apoi, unei presiuni teribile din partea lui Groza si Dej, tanarul decorat cu ordinul Stalin cedeaza si ia calea exilului. Curtile domnesti din Vest i-au intors "politicos" spatele si aceasta mi se pare cea mai usturatoare palma incasata de Regele Mihai I. Dar totul are o compensatie in bine. Cati monarhi "in functie" de pe batranul continent se pot "lauda" cu un destin? Nici unul. Chiar daca nu va ajunge sa-si recapete tronul, Mihai I de Romania va ramane, dincolo de conjunctura vremelnica, modelul inedit al unui erou de tragedie. Un erou shakespearian intr-o piesa balcanica!
Dar regizorul nu s-a hotarat inca asupra finalului acestei "piese": va avea sau nu un ultim act? Se va juca in tinuta de gala sau in straie de carnaval? Dilema are o explicatie: regizorul nu poate hotari de unul singur, fara consultarea protagonistului. Iar protagonistul pare atipit in cusca sufleurului. Trebuie trezit asadar deindata si intrebat pe sleau: Majestate, vreti sau nu monarhie pentru Romania? Cum se va termina piesa pe care Dumnezeu v-a incredintat-o acum optzeci si ceva de ani? A astepta oferte, eventual politicoase, din partea clasei politice inseamna a astepta scuze de la criminalii care ne conduc inca tara. Lucrul acesta nu se va intampla niciodata. Tronul este al Regelui, Regele trebuie sa si-l ceara, fara menajamente, inapoi. Regele trebuie sa lupte, sa se zbata, sa se sacrifice, daca e cazul, pentru a-si recupera tronul. Altfel dovedeste ca nu-l merita.
Singurul subiect politic important din Romania il reprezinta, la ora actuala, un referendum pentru forma de guvernare. Monarhia nu trebuie vazuta, pueril, ca o speranta, ci matur, ca o realitate. Realitatea de drept. Realitatea de acum 60 de ani, cand Romania exista, cu adevarat, pe continentul european. Nu doar supravietuia in izmene republicane.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.