Dupa aproape doua decenii, filmul de lung metraj "Viata la coada", o tragicomedie a regimului totalitar, a iesit din arhive. Zilele trecute, pensionarii din doua judete au revazut pelicula, culmea!, in calitate de protagonisti. Viata e plina de paradoxuri! Pe scurt, batalie mare la unele case de pensii din tara pentru bilete de tratament. Haos, vociferari, nemultumiri, timp pierdut. Un om il musca de ureche pe un altul..."Fortele de ordine" isi fac datoria... Şi, tot asa, tabloul capata dimensiunile tipice epocii comuniste, in care inghesuiala si "batalia" - pentru a prinde, chiar din zbor, cate ceva de-ale gurii - erau cuvintele-cheie al zilei. Devenise colacul de salvare al romanului, nu atat infometat, cat mai ales speriat ca va sfarsi de inanitie.
Cu sanatatea e altceva. Dar tot pe cupoane vine si e binevenita. Asa or fi gandit si functionarii de la casele de pensii, dar le-a iesit stramb. Chipurile, ardeau de nerabdare sa-i trimita pe cei suferinzi la tratament. Şi cum tot romanul a memorat admirabil "lectia cozilor", chiar daca nu a avut ocazia s-o aplice asa cum cereau timpurile apuse, prima conditie - "sculatul cu noaptea-n cap"- n-o uita nimeni. Cu atat mai putin pensionarii. Faptul ca, vrand, nevrand, s-au calcat in picioare nu mai e astazi un simplu "fapt divers". E mai mult: monstruozitatea unui sistem care continua sa faca pui. Ar trebui sa le crape obrazul de rusine celor care, nepasatori si aroganti, au generat un asemenea cosmar pentru cei mai napastuiti cetateni ai tarii. Umiliti de atatea ori, din '90 incoace, lasati sa-si duca zilele la voia intamplarii, inghitind promisiunea unui trai decent, declamata inaintea alegerilor si incalcata rapid, parintii sau bunicii nostri s-au convins si ei, pentru a mia oara, ca "viata bate filmul". Pana in cele mai mici detalii. Şi exemple sunt cu duiumul. Concluzia, amara, de altfel, e valabila pe tot mapamondul. La noi se cere insa putin nuantata. Fiindca, la noi, totul capata un plus de culoare; numai asa, ca sa ne distingem - in bune si rele, deopotriva - de restul lumii. Pastrand proportiile, putem spune ca, in ceea ce ne priveste, viata bate viata cu film cu tot. Daca incercam sa luam la boabe marunte verbul "a bate", la timpul prezent, din sintagma amintita, ne trezim incapabili sa exprimam cine pe cine mai bate, la propriu, in zilele noastre si pentru ce. Ei bine, e cazul sa fim lucizi: in realitate, ne zbatem, ca nu cumva viata noastra s-o ia razna. Ne zbatem, din rasputeri, sa tinem piept invaziei minciunii si incredibilelor "povesti" care ni se spun... din fruntea tarii; ne zbatem sa fim deasupra "drumurilor lui Videanu", ale lui Basescu si ale celorlalti lansatori de... trucuri bune de adormit poporul; sa ramanem cu sufletele curate, printre noianele de mizerii si putregaiuri servite zilnic, mai bine zis in fiecare seara, la "spectacolele" tv, unde unii protagonisti politici - alesi de rabdatoarea masa de manevra, care incaseaza, inca si inca, lovituri de intimidare - se cred buricul pamantului. Se vad o armata viscerala, o intreaga anatomie fragmentata: ochii tarii, gura Europei, picioarele cursei "cine ajunge primul, infuleca tot", si asa mai departe. Tot ei or fi hapait si trambitatele procente de majorare a pensiilor. Poate le-or fi trecut la "rezervele pentru electorale". Şi asta fara sa stea la coada. Dar "coada" e un loc privilegiat, e insasi masura capacitatii de rezistenta a insului: acolo isi rememoreaza biografia, isi acorda circumstante atenuante pentru unele greseli si se inarmeaza pentru viata viitoare. E rampa de lansare in iluzie. Nu traim noi, oare, mai mult din amagiri?!