Tot mai putina lume isi aminteste, la optsprezece ani de la sacrificiul lor suprem, de martirii Timisoarei. La comemorarea inceputului a ceea ce ne-am obisnuit a numi Revolutia Romana, n-a participat nici unul dintre liderii politici importanti ai ta
Tot mai putina lume isi aminteste, la optsprezece ani de la sacrificiul lor suprem, de martirii Timisoarei. La comemorarea inceputului a ceea ce ne-am obisnuit a numi Revolutia Romana, n-a participat nici unul dintre liderii politici importanti ai tarii, care n-ar fi putut ajunge ceea ce sunt astazi fara zecile de morti si sutele de raniti din orasul de pe Bega. (Si, de fapt, nici eu n-as mai fi putut scrie, in deplina libertate, aceste randuri). Ne uitam adevaratii eroi asa cum ne uitam sacosele prin autobuze. Cine - cu exceptia unui mic grup de prieteni - isi mai aduce aminte, de pilda, de excelentul poet de anvergura whitmaniana Ion Monoran, unul dintre capii revoltei din acele zile? Dar de Iosif Costinas, realizatorul, in cea mai cumplita perioada a dictaturii ceausiste, al unor scurtmetraje artistice care-ti faceau, la vizionarea semi-clandestina, parul maciuca si a carui misterioasa disparitie post-decembrista n-a fost elucidata pana acum? Datoram Timisoarei enorm, aproape totul; poate ca regimul lui Ceausescu, urmand principiul dominoului din acea toamna nebuna din Est, tot s-ar fi prabusit in cele din urma. Dar e meritul tragic al timisorenilor ca au scris primele pagini ale descatusarii noastre cu sange. Si cenusa, adaug, gandindu-ma la cei patruzeci de morti care, intr-unul din cele mai samavolnice acte din intreaga istorie a Romaniei, au fost arsi si aruncati intr-unul din canalele de la marginea Bucurestilor. Lor li se potriveste perfect intrebarea cumplita din tulburatorul vers scris in inchisorile comuniste de Nechifor Crainic, pe care l-am citat in titlu.
Dormiti in pace, eroi ai Timisoarei, ai Romaniei. Desi, poate, vazand ce se intampla acum in tara la a carei libertate voi ati fost insangerata temelie, nu prea aveti somn.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.