Urcarea lui Arsinel pe scena a fost cel mai urmarit moment al Galei.

Emisiunea epilog „Zece pentru Romania", difuzata de Realitatea TV vineri, incepind cu ora 19.00, a avut o audienta urbana medie de 371.000 de telespectatori. Din totalul celor zece categorii care au urcat pe scena Ateneului Roman, actorii au fost cei mai apreciati de catre publicul telespectator. Astfel, minutul de aur al Galei s-a consumat la ora 21.00, cind a venit rindul premiantului Alexandru Arsinel sa-si ridice onorurile din acest an. Momentul de gratie al actorului a fost urmarit, la nivel urban, de 611.000 de telespectatori.

Dupa rezolvarea necunoscutelor de pe podium, Realitatea TV a trecut inca de ieri la decriptarea votului acordat de romani celor zece. Intregul proces de elucidare a motivelor din spatele alegerilor facute de public se va desfasura zilnic, pina vineri, in cadrul emisiunii „Intimplare sau destin", moderata de Mihai Tatulici si Robert Turcescu. Alaturi de cei doi vor mai fi prezenti cistigatori din acest an ai Galei, precum si personalitati care nu au ratat intrarea in „Top 10", dar si cei patru membri ai juriului: Adriana Saftoiu, Aurora Liiceanu, Mircea Kivu si Alexandru Darie. Pina joi, emisiunea va fi difuzata in intervalul orar 22.00 - 24.00, iar vineri, intre orele 23.00 si 24.00.

Flux si pe YouTube Pentru a nu rata nici o intilnire cu internautii, Realitatea TV si-a lansat si un canal propriu pe YouTube, cunoscuta platforma de continut video, postul de stiri devenind prima companie media autohtona care are o astfel de initiativa. Postul de stiri a incarcat deja pe YouTube aproape 300 de clipuri video, care reprezinta o selectie a celui mai bun continut realizat de Realitatea TV. Printre posturile de televiziune internationale care detin deja canale pe YouTube se numara BBC, CNN, CBS, Euronews, Skynews, RAI si France 24.