Disidentul de Curte

In zilele cand televiziunile comentau sondajul de opinie care il plasa pe Ceausescu, cu 23%, pe locul doi in admiratia publica a romanilor de azi, Adrian Paunescu a fost mai multe ore "eroul" unor emisiuni de talk-show. La Turcescu, era suparat ca jurnalistii de azi nu ii cunosc opera de poet disident, poemele de critica a comunismului si a propagandistilor lui Ceausescu. La Antena 2, mai relaxat, s-a suparat ca este intrerupt de minutele de publicitate, desi stia ca avea de stat "pe sticla" doua ore!
Interesant personaj, cu adevarat interesant. Paunescu recunoaste ca l-a iubit pe Ceausescu, dupa 1968. Pana in 1985. Cand dictatorul s-a suparat pe poetul sau de Curte. I-a placut poetului, in 1968, curajul antisovietic al tanarului Ceausescu si, zice azi, nu-si poate renega aceasta optiune, care i-a schimbat viata. Dar azi e azi, nu e ieri, iar lumea de azi stie ca Secretarul General al PCR n-a fost chemat la intalnirea secreta a Secretarilor Generali care au decis invazia trupelor Tratatului de la Varsovia asupra Pragai reformiste din august 1968. N-a fost chemat, pur si simplu, iar, apoi, cand devenise eroul international al independentei fata de Moscova, a initiat planul "Orizont" potrivit caruia agentii romani aveau sarcina de a fura cat mai multe secrete tehnologice de la occidentali pentru a le livra Moscovei, care, acum, avea relatii mai reci cu Occidentul. Diversiunea de succes cu piesa de teatru "Independenta lui Ceausescu" era stiuta, in tara, doar de Elena Ceausescu - iata secretul obedientei falimentare dictatorului nostru fata de primitiva lui sotie.
Paunescu nu vrea sa auda astfel de secrete ale istoriei. A iubit si gata! Ce-i iubit iubit ramane.
Pe de alta parte, zice ca n-a iubit si comunismul in sine, ci doar pe Ceausescu in hainele lui de nationalist. Ca nici comunismul n-are viitor, dar nici democratiile liberale n-au. Asteapta o "a treia cale", care sa ia ce este bun si de la comunism, si din democratii, adica, mai exact, un sistem civic-statal care sa impace si nevoia de egalitate sociala, si pe cea de libertate politica.
Ce mai zice? Ca, acolo unde a reusit cat de cat un astfel de sistem, treaba asta s-a facut si se mai face si azi pe seama unor razboaie economice avand drept victime tari fara putere.
Concluzia ar fi ca Adrian Paunescu, ca si Cioran in tineretea lui, vrea o Romanie puternica, imperialista, capabila sa mearga pe aceasta a treia cale a bunastarii si libertatilor. Buba e doar ca Paunescu nu constientizeaza aceasta concluzie.
Mai zice cate ceva? Desigur. Sa-i vad eu pe aia care pe vremea lui Ceausescu au scris texte la fel de critice ca ale mele! Asa e. Pe vremea aceea nimeni nu publica texte mai critice ca ale lui Paunescu (Nici mai elogioase, ce-i drept.) Ce nu vrea sa inteleaga fostul disident de Curte al lui Ceausescu este ca treaba cu scrisul si publicatul are doi pasi (scrisul si publicatul), iar daca nu ti se permite sa publici, o lasi mai moale cu scrisul. Paunescu nu vrea sa vada ca, in viclenia lui, Ceausescu a permis un disident de Curte, doar unul, pe subiecte sociale si politice, si un disident de curte, doar unul, pe subiecte religioase. Paunescu, pe de o parte. Ioan Alexandru, pe cealalta parte. Atat. Sa fie de samanta! Supape. Oala sub presiune cu supape. Cea fara supape explodeaza candva, poate in decembrie 1989, poate in ianuarie 2089...
Ce nu vrea sa vada Paunescu, nici dupa atatia ani, este ca a fost la fel de independent fata de Ceausescu precat a fost Ceausescu fata de Moscova: cat i s-a permis (nici mai mult, nici mai putin).
La ce ar fi de folos un Paunescu mai lucid, unul care sa-si vada limitele istorice? La nimic, aparent.
Acest nimic aparent, insa, ar putea lua forma unor memorii, redactate cu o luciditate care va fi invins toti demonii orgoliului si toate erorile de documentare asupra vremurilor.
Iar asta ar fi, intr-adevar, un Paunescu pentru istorie.

---

Despre autor: