Omul de afaceri a dublat valoarea investitiei in ansamblul rezidential anuntat acum citeva luni. Proprietarul grupului Romconstruct si actionar la clubul de fotbal Dinamo Bucuresti, Vasile Turcu, a dublat valoarea investitiei alocate pentru proiectul rezidential aflat in derulare in Capitala la 250 de milioane de euro, crescind numarul de apartamente planificate de la 2.500 la 4.400 de unitati.

„Am extins proiectul pentru ca am primit certificat de urbanism favorabil de la Primaria Sectorului 3. In loc de 2.500 de locuinte, cit am anuntat initial, vom construi 4.400 de apartamente, care vor totaliza peste 400.000 de metri patrati. De asemenea, am majorat si investitia alocata proiectului de la 130 la 250 de milioane de euro", a declarat agentiei MEDIAFAX Vasile Turcu.

El a precizat ca ansamblul va cuprinde blocuri de opt etaje si va fi construit pe strada Vilsanesti din sectorul 3, in cartierul 23 August. „Vom construi locuinte pentru clasa medie. Lucrarile de constructie vor incepe la jumatatea anului viitor si intregul proiect va fi finalizat in maximum 20 de luni", a spus Turcu. Omul de afaceri a mentionat ca, in vederea finantarii proiectului, grupul Romconstruct negociaza contractarea mai multor credite bancare.

Vasile Turcu a declarat, in luna octombrie, ca va investi 130 de milioane de euro in constructia a 2.500 de locuinte in Bucuresti, alte sase milioane de euro fiind destinate amenajarii a patru camine studentesti. Potrivit omului de afaceri, pretul de constructie va fi de circa 500 de euro metrul patrat, locuintele urmind sa fie vindute cu 800-900 de euro metrul patrat.