Craiovenii s-au chinuit sa obtina cele trei puncte, in conditiile in care au intalnit o formatie mai stearpa decat se asteptau. Chiar si cu cele trei puncte obtinute, Universitatea se afla in suferinta, iar vacanta va fi una tumultuoasa pentru
Craiovenii s-au chinuit sa obtina cele trei puncte, in conditiile in care au intalnit o formatie mai stearpa decat se asteptau. Chiar si cu cele trei puncte obtinute, Universitatea se afla in suferinta, iar vacanta va fi una tumultuoasa pentru olteni. Primele masuri vor fi anuntate in aceste zile, dupa cum au declarat la final tehnicianul Nicolo Napoli si patronul Adrian Mititelu. "Am castigat meritat, am fost superiori iesenilor. Popa se plange de arbitraj? Cine, Popa Prostua€™? Nu mai vorbesc de arbitraj, iar ne-a scos mingea din poarta, dar, cand castigi, euforia succesului te face sa uiti de aceste probelme", a comentat patronul alb-albastrilor. Oficialul oltenilor a anuntat si masurile care se vor lua in aceste zile: "Am obtinut putin din ce ne-am propus. Am facut transferuri in vara, am marit contractele jucatorilor, dar multi jucatori m-au dezamagit. Sunt prieteni cu ei, dar chiar daca imi pare rau, pe cativa ii voi pune pe lista de transferuri. Trebuie sa facem ceva, sa tragem un semnal". Mititelu nu a dorit sa dea numele jucatorilor, dar acestia vor fi cel mai probabil: Baird, Stoianof, Curteanu, Gargalie si Lutu. Se va astepta insa perfectarea unor transferuri, pana la disponibilizari.   Popa critica Tehnicianul oaspetilor, Ionut Popa (foto), a acuzat in termeni duri arbitrajul. "Arbitrul si-a batut joc de echipa mea. Nu este posibil sa faci 16 ore pe drum, ca un arbitrul sa fluiere asa! Acea eliminare a fost hilara! Nici la divizia D nu s-ar fi produs. Daca nu ramaneam cu un om in mi­nus, Craiova nu ne-ar fi batut niciodata! Nu as antrena niciodata aceasta echipa pentru ca anul trecut, socrul meu era pe moarte, am venit la meci, cativa huligani din tribuna mi-au strigat sa moara, iar a doua zi acesta a decedat! Sunt niste huligani aici la Craiova!". Cat despre meci, Popa a spus: "Am avut mul­te absente, daca era Balba in teren poate dadea opt-noua goluri!"   Explicatii "Dupa ce am vorbit la pauza echipa a avut caracter si a intors rezultatul. Nu inteleg de ce se plange domnul Popa? Noi am avut un gol scos din poarta de arbitru. Cartonasul rosu primit de ei este meritat. Au fost doua galbene meritate. Sunt fericit pentru victorie. A fost un meci foarte greu, un teren greu, in fata unei echipe care stie sa se apere"   Strategie "Voi discuta cu patronul, si patru cinci jucatori, care nu intra in vederile mele pentru retur, vor fi pusi pe lista de transfer. Vom aduce in schimb alti trei. Imi doresc un atacant, un mijlocas si un fundas. Este posibil ca toti trei sa fie straini, chiar italieni" Nicola Napoli, antrenor "U" Craiova    Mario Marcov, Craiova  


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.