PUNCTUL PE EI
Hagi a fost din nou titular. Sambata, 15 decembrie 2007, Gica Hagi a fost din nou titular. Numai ca fotbalul se mutase in sala de cinematograf. Constrangere fortata de trecerea timpului. La CinemaPRO a fost lansat primul din cele trei DVD-uri care isi propun ilustrarea unei cariere fabuloase, cea a fotbalistului Gheorghe Hagi.


Public ales, dar si consumatori cu identitate discreta au participat la eveniment. Cornel Dragusin, la cei 82 de ani ai sai, a fost martorul venerabililor. I-am zarit prin preajma pe Rica Raducanu si pe Lita Dumitru. Supravietuitori ai gropii cu lei de la Guadalajara, care asaza in arheologia fotbalului perioada in care gloria imbalsama doar sufletul. Fiindca in buzunare, pretul unei butelii, fie el si de specula, nu crea prea mare deranj. Paul Cazan si Gino Iorgulescu taiau parca mijlocul timpului. Paul, un nene acolo si el, un nene care l-a primit insa pe Gica Hagi de recrut in vestiarul Sportului Studentesc. Tot asa si Gino Iorgulescu. Numai ca Gino s-a intovarasit putin cu Gica si pe drumul spre nationala. Doar pret de-o predare simbolica a stafetei. Au aparut in peisaj colegii lui Gica Hagi, care au spilcuit perioada tranzitiei. Gabi Balint. Cel care apasa acum cantarul cu greutate de gospodar. Dar ce zvelt era cand marca in meciul cu Tara Galilor. Gica Popescu, seniorial, asa cum a simtit ca trebuie sa fie dupa ce Juan Carlos, Regele Spaniei, i-a strans mana. Apoi, ce placere sa vezi din nou impreuna, chiar si pret de-un salut, un cuplu marcat de caratele meseriei: Ilie Dumitrescu si Florin Raducioiu.


Sueta din foaier s-a mutat in sala cinematografului. Si a sucombat. Pentru putin timp. Atat cat i-a trebuit lui Hagi sa ne spuna, de-acolo din ecran, ca echipa lui de suflet este nationala, ca toata cariera i-a fost insemnata de respectul pentru suporteri, sa ne spuna si alte lucruri pe care le stiam sau le intuiam. Cand au inceput sa curga imaginile din meciurile nationalei, ne-am simtit din nou ca in tribune. Pentru mine, martor al carierei lui Hagi, filmul a fost un balsam. Pentru nepotul meu Matei, caruia nu i-am povestit despre Hagi, deoarece nu aveam vorbe pe masura, pentru toti copiii care iubesc fotbalul, filmul va fi un dar. Va fi o poveste pe care doar cuvintele n-ar fi reusit vreodata s-o cuprinda. Nici filmul, care de obicei poate corecta realitatea prin trucaje, nu poate fi, in acest caz, egalul realitatii de fapt. Ramane insa o intreprindere demna de toata lauda.