Bucurestenii ar putea sa ramana fara apa potabila daca nu se vor face investitii in statiile de tratare a apei. Afirmatia ii apartine viceprimarului general al Capitalei, Razvan Murgeanu, in urma unei defectiuni aparute ieri dimineata in alimentarea cu energie electrica a Uzinei de Apa Rosu. Aceasta este una din cele trei statii de tratare a apei din Capitala. In urma incidentului nu au aparut probleme in alimentarea cu apa a Bucurestiului, deoarece necesarul de consum ce nu poate fi asigurat de uzina de la Rosu a fost preluat de celelalte doua statii de tratare, Arcuda si Crivina. Cu toate acestea, Murgeanu a atras atentia ca situatia s-ar putea complica in orice moment, in nordul Capitalei existand riscul producerii unor defectiuni sau scaderi ale nivelului de tensiune din cauza faptului ca instalatiile gestionate de Electrica Muntenia Sud nu mai pot face fata consumului.