David Ohanesian / Oedip: ""Eu voi muri in plina lumina""

David Ohanesian. Portret al artistului la tinerete. Serios, preocupat, pasionat, maniac cu detaliile, meticulos, riguros. Muncitor, studios. Ravnitor. Stia de mic ca are voce. Cand s-a facut mare s-a dus la Conservator. Asa a devenit bariton.

Nicolae Herlea: "Nu pot sa ma exprim asa cum ar trebui sa ma exprim, din cauza ca pe mine ma afecteaza foarte mult ducerea in alt timp a colegilor mei... iti spun... sunt foarte afectat. Imi amintesc de Magda Ianculescu, de Valentin Teodorian, de Elena Cernei... s-au dus toti. S-au dus dirijori... s-au dus si astia in cer, undeva. Au murit multi, au murit asa de multi...

Ohanesian? Pe Ohanesian il cunosc de foarte mult timp. Il cunosc din a€™43 si-mi amintesc de cand eram studentii maestrului Costescu in 1945-a€™50, si uite cat eram de tineri! asta-i Ohanesian si asta-s io. Am fost colegi la Conservatorul «Astra», asa-i spunea, din 1945. Pe urma a fost Reforma Invatamantului, eram in anul trei si am dat o diferenta amandoi si am intrat la Conservatorul «Ciprian Porumbescu». Si am facut anii patru si cinci. El pe urma a plecat la Cluj cu maestrul Murgeanu si a lucrat la opera acolo."


OEDIP. "Dupa aceea l-a adus Silvestri la Bucuresti si impreuna au realizat un lucru extraordinar. O opera care va rezista cu siguranta si in amintirea generatiilor de melomani ale secolului al XXII-lea." Dupa o scurta si riguroasa pauza: "Pentru ca muzica lui Enescu este de Dincolo. Enescu sta alaturi de Sofocle si darama ziduri, si construieste munti. Ohanesian avea tot ce-i trebuie unui Oedip ca sa fie Oedip - un timbru special, un timbru cu o uriasa forta dramatica, o forta dramatica interioara fara de care n-ar fi fost decat un Oedip si-atat, dar asa, Ohanesian ESTE Oedip. Nimeni n-o sa-l mai poata ajunge pe Ohanesian sau o sa poata face asta numai acel interpret care nu este doar un cantaret, un emitator de sunete, ci unul cu o uriasa forta interioara. Daca Enescu ar mai fi trait inca patru ani, ar fi avut posibilitatea sa-si vada capodopera in toata plenitudinea ei".


MUNCA. "Nici nu te mai gandesti cat de mult poti sa muncesti. Muncesti imens ca sa poti sa realizezi ceva cu adevarat peren. Durerea mea este ca traim acum intr-o epoca a gandurilor imediate, a repeziciunii, dar nu poti face arta astfel, caci arta asta ar semana cu o paine nedospita, cu o existenta neimplinita. Goana asta dupa aur deformeaza foarte mult dimensiunea spirituala a individului."
"
Ohanesian. Ohanesian era un muncitor deplin. Un om foarte sincer si deschis si foarte aproape de sufletul prietenilor. Pentru el, arta lui era hrana sufletului lui. De fapt, asa a fost toata generatia noastra."


CUM A FOST CU. "El a fost o conjunctura speciala. In 1964 eram membru in juriul Festivalului Enescu. Si stateam la masa cu directorul Operei din Hamburg. Liebermann. Si in discutiile purtate cu el m-am gandit cum poate colegul si prietenul meu de suflet sa aiba o alta desfasurare a carierei lui si m-am gandit sa-l recomand acestui director Liebermann. Si i-am spus sa se duca la opera si sa vada Oedip. Pastrez si acum o scrisoare de la el in care-mi spune: «Iti multumesc ca m-ai ajutat sa ascult o voce cu adevarat valoroasa, am decis sa-l iau la opera din Hamburg». Si l-a luat si a fost angajatul Operei din Hamburg pentru mai multi ani. Nu mai stiu precis cati, el parca-mi spunea de zece. A avut succese extraordinare. In afara operelor italiene, a cantat si Wagner. Il iubea pe Wagner, dar nu-si putea permite sa iubeasca un compozitor mai mult decat pe altul. Pentru ca noi, artistii lirici, nu ne permitem clasificari. Pentru noi, compozitorii sunt niste genii fata de care noi trebuie sa ne facem datoria cat mai bine. Ohanesian a fost un Scarpia extraordinar, un fabulos Rigoletto. Imagineaza-ti, a dus doua mii de spectacole. DOUa MII! Si numai eroi de anvergura. Dupa parerea mea, Ohanesian a fost un zimbru cu o forta fizica si o forta interioara extraordinare."


"DESCOPERIREA o face fiecare tanar care-si da seama ca are voce. Vocea e instrumentul lui Dumnezeu, pentru ca toate celelalte instrumente sunt instrumentele omului. asta este o lada. Cu toate ca este un Stainway (a fost pianul lui Lipatti din tinerete), el nu este decat o lada. Numai atunci cand vine Valentin Gheorghiu si se asaza si incepe sa treaca intr-o alta atmosfera, atunci e cu totul altceva, devine un instrument important, dar, altfel, e facut de om. Fata de voce, care e data de Dumnezeu."  Nicolae Herlea: "Pe parintii lui i-a iubit foarte mult. El a ingrijit-o pe mama lui pana cand s-a stins. Adica a avut respectul cuvenit, si eu cred ca si obligatoriu, fata de parinti. Cand am aflat c-a murit, n-am iesit trei zile din casa. Adica am adus condoleantele sotiei lui, dar n-am putut sa vin ca sa-l insotesc pe ultimul drum. N-am putut. Dupa parerea mea a fost si va ramane in sufletele celor care l-au cunoscut un om de o mare seriozitate in arta si un foarte bun coleg si prieten.
Vreau ca bunul Dumnezeu sa-l aiba in paza Lui in ceruri si sa-i fie tarana usoara." 6 ianuarie 1927 Bucuresti - 30 septembrie 2007 Bucuresti.Admis in 1948 la Academia de muzica"Gheorghe Dima" din Cluj, pe care o absolveste in 1953. In 1963 - Conservatorul "Ciprian Porumbescu" Bucuresti. Prim-solist al Operei Romane din Cluj-Napoca. Prim-solist al Operei Romane din Bucuresti. Artist-invitat al Operei din Hamburg.
Artist emerit, Membru de Onoare si Diploma de Merit Unesco - Romania, Steaua Romaniei in grad de Comandor, Doctor Honoris Causa al Universitatilor "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, "George Enescu" din Iasi, "Babes-Boyai" din Cluj si "Ovidius" din Constanta. Premiul Maestro al Uniunii Criticilor Muzicali si al Forumului Muzical Roman.
Artist liric prin excelenta, exponent de elita al generatiei sale. Excelenta in interpretare pe scene internationale a artei lirice romanesti.
A cantat alaturi de interpreti de anvergura ai vremii: Arta Florescu, Virginia Zeani, Nicolai Ghiaurov, Placido Domingo, Leontyne Price. Fotografii obtinute prin bunavointa Biroului de Presaal Operei Nationale din Bucuresti.

---

Despre autor: