Tinara generatie a clacat doar in zona politicului. In spatiul privat prinde tot mai multa putere, deci explicatia pentru esecul in politic trebuie cautata in modul de functionare a sistemului.

Recent incheiatul mandat al celui mai tinar ministru al Justitiei din istoria Romaniei, Tudor Chiuariu, marcheaza concomitent unul dintre cele mai rasunatoare esecuri ale tinerei generatii de politicieni postdecembristi. Asa a mai cazut o teorie, de tip mistic, deci neargumentata in vreun fel, conform careia problemele publice ale Romaniei ar fi solutionate prin simpla recrutare a tinerilor in structurile de conducere, care n-ar fi "contaminati" de impostura comunista. Tudor Chiuariu a fost numit de premierul Tariceanu la cirma unuia dintre ministerele vitale ale Romaniei din motive intelese doar de premier. Chiauriu a absolvit o facultate particulara, cu o medie jenanta, si nu s-a remarcat decit prin activism politic in ograda baronului PNL de Iasi Relu Fenechiu. In foarte scurt timp, nici noua luni de mandat, a reusit citeva mari "realizari", care se inscriu fie in zona ticalosiei, fie in cea a neroziei flagrante. Din prima categorie face parte avizarea ilegala a unei hotariri de guvern, in beneficiul clientelei sefului sau de partid, Tariceanu, motiv pentru declansarea curiozitatii DNA. O alta isprava din prima categorie a fost cererea de revocare din functie a procurorului Doru Tulus, lansata dupa ce acesta si-a manifestat curiozitatea in legatura cu modul in care Chiuariu a trecut in registrul contabil al Guvernului o licitatie dubioasa. Din a doua categorie fac parte inteligentele sale ratoiri la Comisia Europeana, care "se face ca nu intelege" ca DNA ar fi o forma sofisticata de politie politica, institutie care l-ar fi silit pe un Decebal Traian Remes sa inhate palinca si caltabosii in schimbul unei licitatii trucate.

Tudor Chiuariu nu este singurul exemplu de ratare a recrutarii tinerilor in zona politicului. Aproape toti ii calca pe urme. Pina si Emil Boc, apreciat inainte de 2004 de media pentru activismul sau in Camera Deputatilor (avea, doi ani la rind, cele mai multe proiecte legislative), a devenit doar o umila cutie de rezonanta a directivelor trasate de presedintele Basescu. Sau cazul ministrului Adrian Cioroianu, o figura frecventabila pe cind se exprima doar in revista Dilema sau la tv, dar care si-a pus autocolantul de nazist pe frunte fara sa i-o ceara nimeni. Daca in cazul lui Chiuariu, cu o pregatire profesionala discutabila, putem avansa ipoteza eternului parvenitism care ne bintuie societatea de la Dinu Paturica incoace, in cazurile lui Boc sau Cioroianu nu se pune problema.

Pe versantul celalalt, al zonei private, tinerii, de la 20 de ani pina la generatia decreteilor, apuca tot mai decis si mai competent haturile societatii. Ocupa functii de conducere in multinationale sau au afaceri proprii, care cresc fara interventii pe la diversi "chiuarii" sau "remesi" de prin Guvern. Ba chiar si in cultura isi fac vocile tot mai auzite, caci se pare ca Cristian Mungiu inchide epoca "nemuritorului" Sergiu Nicolaescu. De ce fenomenul nu este similar si in zona politicului? In opinia mea, tinerii valorosi nu au acces la conducerea partidelor din pricina unei deficiente structurale a sistemului. Orice organizatie lipsita de provocarea competitiei tinde, in mod "natural", sa absoarba numai rebuturi. Este cazul tuturor partidelor politice romanesti. Poate ca in acest caz presedintele si PSD au dreptate: uninominalul pur ar fi in masura sa diminueze hemoragia de tineri incompetenti si lingusitori cu care se confrunta politica romaneasca. E adevarat ca riscam sa ne trezim cu un Gheorghe Falca, dar pentru asta platim din bani public filtrul penal numit DNA.