Romania e o tara misto, si in consecinta astazi ne ridem iar pe banii nostri in aplauzele statului.





"Iarna nu-i ca vara", "autoritatile au fost luate din nou prin surprindere de venirea iernii". Da, stim, ia

Romania e o tara misto, si in consecinta astazi ne ridem iar pe banii nostri in aplauzele statului.

"Iarna nu-i ca vara", "autoritatile au fost luate din nou prin surprindere de venirea iernii". Da, stim, iarna este anotimpul romanesc cu acel comportament obsesiv-compulsiv care ii dicteaza sa vina in fiecare an in aceeasi perioada, da, stim, ati mai auzit sau citit vorba asta de cel putin 15 ori. Dar ne vom incapatina, precum iarna, sa vorbim cu regularitate despre asta.

In fiecare an, autoritatile luate prin surprindere organizeaza o licitatie pentru deszapezirea strazilor. In acest an, a fost fixata initial pentru 29 noiembrie. Stim, foarte tirziu, in plina iarna. Exista insa o explicatie care ar trebui sa ne bucure. Stiti cum fac institutiile statului licitatii ca sa-si cumpere limuzine de lux pe banii contribuabililor, pentru ca sefii unor obscure agentii care canibalizeaza bugetul degeaba nu se pot plimba cu Loganul? Ei, in acelasi ton, cind a venit vorba despre viata si siguranta aceluiasi rahat mic de contribuabil care plateste limuzinele, autoritatile au fost luate prin surprindere de o responsabilitate sociala coplesitoare. Asa ca s-au gindit sa faca economii la banii dati pe substanta care trebuie imprastiata pe strazi ca sa nu ne dam cu masinuta in copacei pe polei. Si atunci au aminat cit au putut de mult data la care unul dintre oamenii de afaceri cinstiti si mai ales reputati Dan Besciu (prietenul domnului presedinte Basescu) si Costel Casuneanu (prietenul domnului presedinte Basescu) ar fi luat cascavalul. Un amanunt plictisitor deja prin previzibilitatea sa, care nu ne ia prin surprindere: doar doua firme apartinind celor doua distinse personalitati au participat la licitatie.

In pofida simplitatii situatiei, licitatia nu s-a tinut la data fixata, pentru ca o contestatie a domnului Casuneanu a trimis reluarea sa la data de 14 decembrie.

Ei, se pare ca lui Dumnezeu ii place, precum domnului Becali, sa faca mici arogante. Asadar, in seara de 13 decembrie, cu doar o noapte inainte de magnificul spectacol al licitatiei, a nins copios. Drept pentru care giumbuslucurile autoritatilor luate prin surprindere s-au transformat in grimase rigide atunci cind 310 cetateni, luati si ei prin surprindere de perversa si versata iarna, au facut tot atitea accidente doar in Bucuresti. Dintre care 10 grave, asta insemnind cu victime. Ar fi de mentionat faptul ca intr-o zi "normala", in care autoritatile se asteapta ca ziua sa fie normala, cetatenii din Bucuresti efectueaza circa 200-250 de accidente usoare. Bineinteles, presa, care nu traieste, Doamne fereste, din tragedie, a tabarit pe simpaticul stat roman in cautare de audienta, aflind pe parcurs si despre magariile aferente. Ghinion pur.

Si ca sa incheiem intr-un ton optimist si vioi in spiritul sarbatorilor de iarna: stiati ca dumneavoastra platiti pentru deszapezire chiar si atunci cind afara este soare, pentru ca mai apoi statul sa faca "economie", ca in acest an, luind o mare parte din bani si facind lucruri necunoscute cu ei, in timp ce tabla masinii dumneavoastra, devenita sanie pe polei, strapunge carnea celor dragi? Sarbatori fericite!


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.