In urma articolului "Caracatita lui Berlusconi", publicat de ZIUA in editia din 12 decembrie, am primit din partea grupului italian Finmeccanica un amenintator drept la replica. In ancheta respectiva, dezvaluiam faptul ca Finmeccanica, despre care af
In urma articolului "Caracatita lui Berlusconi", publicat de ZIUA in editia din 12 decembrie, am primit din partea grupului italian Finmeccanica un amenintator drept la replica. In ancheta respectiva, dezvaluiam faptul ca Finmeccanica, despre care afirmam ca exista zvonuri ca ar fi controlata de Silvio Berlusconi, a penetrat, prin mai multe divizii si societati comerciale, o serie de domenii strategice din Romania. De asemenea, in acelasi articol, preluand informatii din presa greceasca si cea bulgareasca, am pus la indoiala performantele avionului C - 27 J Spartan care urmeaza sa fie livrat Fortelor Aeriene Romane de catre Alenia Aeronautica, membra a grupului Finmeccanica. In urma publicarii anchetei, am primit, asa cum spuneam mai sus, un amenintator drept la replica din partea Finmeccanica. Grupul italian respinge toate acuzatiile ZIUA si, prin intermediul reprezentantului sau, ne avertizeaza ca vom fi dati in judecata. In editia de azi, publicam integral dreptul la replica al Finmeccanica. Totodata, prezentam si punctul de vedere al ziarului ZIUA fata de pozitia si amenintarile grupului italian. (D.E.I.)
Replica Finmeccanica
"Domnule Director,
Ma vad nevoit sa remarc, cu cea mai profunda surpriza si dezamagire, faptul ca ziarul ZIUA a publicat pe 12 decembrie a.c., un articol eronat referitor la Finmeccanica.
Finmeccanica SpA este o companie la care Ministerul Economiei si Finantelor al Italiei are o participare de 33,7% din actiuni, restul fiind cotate la Bursa. Asadar, nu exista nici o legatura directa sau indirecta intre Finmeccanica sau alte subsidiare ale sale si Silvio Berlusconi, asa cum scrie ziarul Dvs.
Mai mult, in acest articol, ZIUA a scris gresit ca avionul C-27J are probleme tehnice sau ca este mai scump decat concurentul sau, afirmatii total eronate.
Stimate Domnule Director, nu este doar o pura intamplare faptul ca C-27J - care a fost selectat si de Fortele Aeriene Romane - a obtinut succese in toate licitatiile organizate in orice tara NATO din ultimii doi ani, si ca foarte recent a fost selectat si de Fortele Armate ale SUA. Pana in prezent, numarul total de avioane C-27J care au fost deja comandate in lume a atins 117 unitati, mult mai multe decat concurentul nostru. C-27J este singurul avion de transport mediu-curier construit special in acest scop, cu cele mai bune performante si productivitate in categoria sa, ceea ce inseamna ca Fortele Aeriene Romane vor avea in serviciu un avion de transport NATO de cea mai inalta clasa.
Doresc sa va informez, in concluzie, ca reprezentantii nostri juridici sunt imputerniciti sa deschida orice actiune legala posibila pentru a proteja imaginea si reputatia Finmeccanica si a companiilor sale in Romania.
Cu salutari,
Roberto Alatri
Communication Department
Vice President Press Office"
Raspunsul ZIUA
"Domnului Roberto ALATRI
Vicepresedinte Biroul de Presa Finmeccanica
14 Decembrie 2007
Domnule vicepresedinte,
Am primit mesajul dumneavoastra. Sincer sa fiu, m-am asteptat sa ne spuneti, asa cum ati facut la telefon, ca informatiile publicate in ancheta Ziarului ZIUA sunt false. Cu doua exceptii, dumneavoastra nu ati facut acest lucru. Ne imputati faptul ca am stabilit o legatura intre Finmeccanica SpA si domnul Silvio Berlusconi. Este adevarat ca reporterii de la Ziarul ZIUA au facut acest lucru. Dar nu in nume propriu. Ei au citat din presa italiana in care s-a afirmat ca, in spatele grupului italian, s-ar afla Berlusconi iar proprietarii Alenia fac parte din anturajul acestuia. Oricum, asemenea afirmatii nu pot aduce prejudicii pentru firmele in numele carora ne scrieti, atata timp cat domnul Berlusconi este o persoana cat se poate de onorabila. A doua obiectie se refera la faptul ca Ziarul ZIUA a pus sub semnul indoielii performantele tehnice ale aparatului C-27 J, selectat de fortele aeriene romane. Intr-adevar, asa stau lucrurile. Numai ca Departamentul de Investigatii al Ziarului ZIUA a utilizat, sub acest aspect, afirmatii din presa, din patru cotidiane grecesti, intre care Axia si Isotimia, care au publicat ample referiri la deficiente ale aparatului, inclusiv vizand comportamentul ciudat in timpul zborului de testare. De altfel, conform ziarului Axia, reprezentantii companiei producatoare sunt la curent cu problemele aparute la acest aparat. Si in presa din Bulgaria au aparut informatii privind defectiunile aparatului de zbor, care au fost preluate de ZIUA. Seful fortelor aeriene bulgare sustine ca avioanele prezinta lipsuri majore, precum inexistenta echipamentului pentru zborul de noapte si sistemul de harti digitale. Dumneavoastra nu ati contestat o informatie publicata in ZIUA, care pune sub semnul indoielii ca avioanele produse de Alenia ar fi mai ieftine decat cele oferite de concurenti. Cu toate acestea, in raspunsul pe care vi-l dau astazi voi insista si asupra acestui aspect. Din documentele noastre, reiese ca exista o diferenta de pret de peste 11 milioane euro in defavoarea Alenia. In fine, in materialul de presa publicat de noi am facut o afirmatie grava. Si anume ca ati publicat reclama in favoarea Alenia, in Evenimentul Zilei, publicatie care a difuzat si materiale nepublicitare, deci redactionale, in favoarea Alenia. Regretam ca nu ati confirmat sau infirmat aceasta informatie grava, care pune sub semnul intrebarii atat respectarea regulilor deontologice de catre respectivul cotidian, cat si incadrarea reprezentantilor Finmeccanica intr-un spatiu tinand de morala afacerilor.
Dezamagiti de modul in care ati inteles sa va valorificati dreptul la replica, va comunic ca suntem gata sa facem fata actiunii legale cu care ne amenintati.
Cu salutari,
Directorul Cotidianului ZIUA
Sorin RoSca StAnescu"


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.