PD si PLD au adoptat ieri in cadrul Colegiul Director, respectiv Delegatia Permanente, Statutul, Programul si Protocolul viitorului partid PD-L. Astazi are loc congresul care consfiinteste decesul PD si PLD si nasterea partidului prezidential PD-L. C
PD si PLD au adoptat ieri in cadrul Colegiul Director, respectiv Delegatia Permanente, Statutul, Programul si Protocolul viitorului partid PD-L. Astazi are loc congresul care consfiinteste decesul PD si PLD si nasterea partidului prezidential PD-L. Conform Protocolului, raportul de forte va fi de 2,1 la 1 in favoarea democratilor. Desi peledistii au fugit de varianta absorbtiei, noul partid va fi constituit prin comasare prin absorbtie, democratii urmand sa inghita partidul lui Stolojan. Nemultumirile din cele doua partide au fost estompate pentru a nu pune in pericol succesul noului partid.
Surse din cadrul PLD ne-au declarat ca s-a stabilit ca in teritoriu organizatiile sa fie conduse pe baza unui algoritm stabilit prin protocol. Astfel, in cele sapte filiale care au revenit PLD, din cei 29 de membri ai conducerii locale, 16 vor veni din partea liberal-democratilor, iar 13 democratilor. In celelalte filiale, unde conducerea va reveni PD, primele 12 locuri vor fi ocupate conform raportului sapte la cinci in favoarea democratilor. Urmatoarele locuri vor fi ocupate proportional, pe baza rezultatului obtinut de fiecare din cele doua partide la alegerile europarlamentare. Pentru ca in statutul PD se prevedea o vechime pentru accederea la functiile locale, Vasile Blaga i-a asigurat pe cei din PLD ca acest criteriu nu va exista si pentru ei. Astfel, se va lua in considerare si vechimea peledistilor de pe vremea cand acesti se mai aflau in PNL.
Liniste in front
PD si PLD au stabilit formarea unei comisii a PD-L care sa aplaneze potentialele diferende. Practic, comisia de aplicare a protocolului de comasare prin absorbtie va avea ca principala misiune "punerea batistei pe tambal", astfel incat succesul noului partid sa nu fie periclitat de catre certuri interne. Practic, aceasta comisie va avea un rol la fel de important ca si Biroul Permanent National al viitorului PD-L, deoarece de succesul sau va depinde integrarea liberal democratilor in noul partid. Conform spuselor vicepresedintelui PD, Cezar Preda, comisia de 14 persoane nu va fi condusa de o persoana anume, iar proportia dintre pedisti si peledisti va fi egala, de 7 la 7. Astfel, acest organism este cel mai puternic mecanism pe care il au cei din jurul lui Stolojan pentru a-si face respectata opinia in sanul PD-L, deoarece aici sunt pe picior de egalitate cu democratii. Agenda comisiei se anunta incarcata pentru ca in teritoriu au aparut deja dispute. De exemplu, pedistii trebui sa preintampine repetarea situatiei din judetul Olt, unde senatorul Marin Bobes a anuntat ca pleaca la PSD, urmat de alti 2000 de membri de partid. Nici in judetul Buzau situatia nu este mai roza, deoarece liberal-democratii se opun aparitiei PD-L. Este de asteptat ca probleme sa apara si in filialele PD-L a caror conducere va fi preluata de catre actuali membri ai PLD. De exemplu, in Neamt relatiile dintre cele doua filiale sunt glaciale, informeaza surse democrate, iar pedistii vor trebui sa devina subordonatii primarului din Piatra-Neamt, Gheorghe Stefan, perspectiva care nu-i incanta. Practic, comisia care vegheaza la o fuziune cat mai putin abrupta va avea de lucru pana in 2010. Boc si Stolojan au anuntat ca primul Congres al PD-L va avea loc dupa alegerile la sase luni dupa alegerile prezidentiale din 2009.
Audit intern
Presiunea pe filialele viitorului PD-L va creste si din cauza prevederilor Programului politic "Un nou partid, o noua Romanie". Astfel, performantele conducerilor filialelor judetene vor fi auditate, iar rezultatele auditului intern vor fi prezentate inaintea alegerilor din fiecare organizatie. In plus, fiecare persoana care va candida pentru functie de conducere in partid sau pentru ale institutii ale statului vor trebui sa dea declaratii de avere, dar si de interese, pentru a evita ca afaceristi locali sa subordoneze filialele intereselor economice proprii. La nivel central, va creste rolul comisiilor de specialitate care vor contribui la programul de guvernare cu strategii sectoriale. Va exista si un Birou de coordonare a comisiilor, birou care va conduce si "Institutul de Studii si Politici Populare".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.