A trecut aproape un sfert de secol din 12 decembrie 1983, cand s-a stins actorul care a animat nenumarate personaje de teatru si de film si l-a creat pe Nea Marin, olteanul care se lupta cu o lume ostila: armata, "airoplanul", "cinematografu'" sau "timpul probabel". In tot acest timp, prezenta lui in memoria romanilor nu s-a estompat deloc. Dimpotriva, ea s-a permanentizat cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicare. Eternizarea acestei personalitati in cultura noastra s-a produs de la sine, calitatile actorului si omului fiind suficient de puternice pentru a-i asigura un loc de neclintit in mentalitatea colectiva, la noi destul de rar dispusa la admiratie neconditionata.
Roluri, roluri...
Emblemele personalitatii lui Amza Pellea, olteanul venit de la Bailesti pe scenele cele mai importante de la Bucuresti, au supravietuit disparitiei survenite in urma unui cancer pulmonar, si nu din cauza interventiei Securitatii, speculatie infirmata de familie. Naturaletea, umorul, ironia si bunatatea erau formele prin care se exprima cel mai frecvent o spiritualitate adanca. Ea a condus toate rolurile pe care le-a interpretat in sfera publica si in sfera privata a existentei sale si, tot datorita ei, Amza Pellea si-a invatat studentii, in anii de profesorat, "sa gandeasca cu sufletul", cum marturisea actrita Diana Lupescu, care i-a fost studenta la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica
Institut pe care si profesorul il absolvise la randul lui, in asa-numita promotie de aur in 1956, dupa ce debutase in filmul lui Mircea Dragan, "In vreme de razboi", inca din primul an de studentie. Pana in anii '70, cand consacrarea sa a luat o amploare hotaratoare, jucase in destule filme, dintre care amintesc "Neamul Soimarestilor", "Haiducii", "Rascoala", si in multe piese de teatru. Pe scena Teatrului National din Craiova si a Teatrului de Comedie parcursese deja un repertoriu consisent: Platonov in "Un Hamlet de province", de A.P. Cehov, Manole din "Somnoroasa aventura", de T. Mazilu, subcomisarul din "Capul de ratoi", de G. Ciprian.
A jucat in mai mult de 40 de filme si a avut roluri in peste 30 de piese de teatru montate la Teatrul National din Craiova si la Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Cemedie si Teatrul National din Bucuresti, familiar deopotriva cu figurile istoriei romanesti si cu spatial larg al repertoriului clasic universal.
A fost in largul lui in roluri de compozitie dintre cele mai solicitante, alcatuindu-si convingator personajul. In 1971, a interpretat doua partituri de amploare de facturi diferite, ramase in istoria cinematografiei romanesti: rolul principal din "Mihai Viteazul", filmul bine cunoscut regizat de Sergiu Nicolaescu, si Ipu, nebunul satului, din "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", film realizat de acelasi regizor dupa nuvela lui Titus Popovici, "Moartea lui Ipu". A construit, in primul caz, un personaj istoric cu o forta de atractie iesita din comun, mizand pe magnetismul puternic al conducatorului, si, in cel de-al doilea caz, a patruns adanc in mintile ratacite ale unui personaj pus in situatia-limita pe care, desigur, v-o amintiti.
Creatorul lui Nea Marin
Dupa cei doi ani de directorat la Teatrul National din Craiova, in 1975 a devenit profesor de Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, iar intruchiparea lui Nea Marin, olteanul mucalit care descopera si judeca lumea intr-un registru inconfundabil in care se imbina resursele mitologiei rurale cu cele ale mitologiei urbane, i-a sporit popularitatea in randul publicului larg. A tintit natura reprezentativa a acestui personaj, l-a construit constant si credibil, l-a pus in situatii felurite astfel incat sa-i scoata in evidenta ce are mai oltenesc, sa-i unifice vorbirea, gestica si mimica intr-o filozofie de viata, explicand ca personajul s-a nascut ca "un fel de omagiu" adus umorului salvator. I-a dat un nou chip povestirii "cu miez" pe care o stiam din cultura rurala, cautand sa-si arate personajul ca posesor al unei comori inimitabile. Natangul nu e doar natang, iar inteleptul nu e doar intelept... Acestea sunt cele doua dimensiuni care nu se mai exclud una pe cealalta in Nea Marin. Dimpotriva, se contopesc intr-un umor intelept sau intr-o intelepciune haioasa.
Iata un pasaj bine cunoscut: "Nimic nu-i mai al dracu' pe pamant decat gura lumii! Ma, cand oi intra-n gura lumii, s-a ispravit cu tine, nu mai scapi teafar. Poti sa te bagi si-n gaura de sarpe sau sa te-nalti in crestetu' vazduhului. Gura lumii te gaseste si te judeca. (...) Da' partea proasta ie ca face din tantar armasar, ca al de-a zis ca gura lumii numa' pamantu' o astupa, pa' ala a fost un om cu cap, ma!" Este, fara-ndoiala, vocea inteleptului. Iata alt pasaj dintr-o sceneta bine cunoscuta: "Acu, ie drept ca-i zice probabel! Ma frate-miu, da' cand zici ca ie probabel vreme frumoasa, te gandesti ca omu' ca, si de n-o fi soare, sa te topesti de caldura, da' vreme uscata tot o sa fie, c-alminteri mai bine zici ca probabel o sa ploua de-o sa rupa pamantu' sau o sa dea inghetu', da' io bag sama-n prostia mea ca al mai cinstit ar fi sa zica: "Dragi tilispectatori, vremea de maine va fi probabel, 'abar n-avem cum" sau "dracu stie!" sau "aveti si voi rabdare pana maine sara, si-o sa vedeti cum o sa fie vremea maine!" " Este vocea natangului sau a inteleptului?
Nea Marin a ramas o pledoarie pentru virtutea salvatoare a umorului. Un personaj care nu plictiseste, nu e redundant, nu se repeta pe sine, ci se inventeaza in fiecare sceneta, a schimbat alb-negrul oferit de micul ecran intr-o epoca de trista amintire. S-a asezat deasupra ei si a ironizat-o intelegator, cand dulce, cand amar.