Este vorba despre o opera de arhitectura care nu mai seamana cu nimic altceva din Bucuresti: pasajul Macca-Villacrosse, ca o potcoava alungita, ce uneste Calea Victoriei cu Strada Lipscani via Eugeniu Carada. Indiferent de anotimp, lumina care patrun
Este vorba despre o opera de arhitectura care nu mai seamana cu nimic altceva din Bucuresti: pasajul Macca-Villacrosse, ca o potcoava alungita, ce uneste Calea Victoriei cu Strada Lipscani via Eugeniu Carada. Indiferent de anotimp, lumina care patrunde in interior prin acoperisul de sticla galbuie insufla o atmosfera de reverie, animand dimesiunea istorica sarmanta a locului, care si-a reluat numele de drept numai dupa 1989, fireste, dupa incheierea interludiului comunist in care primise numele de Bijuteria (caci asa se chema un magazin din apropiere).
Ce a fost?
Un loc intre fostul Pod Mogosoaia si zona comerciala Lipscani care a gazduit, pe vremuri, prima Bursa de Valori. Istoria lui, care incepe in prima jumatate a secolului XIX, este legata de numele arhitectului catalan Xavier Villacrosse, care a proiectat cladiri in capitala la vremea cand se dezvoltau locuintele de tip occidental.
La casatoria cu Polixenia, fiica unui dragoman localnic, a primit ca zestre partea din zona Eugen Carada (fosta strada Caraghiorghevici), care includea si Hanul Villacrosse disparut odata cu ridicarea pasajului. Pentru ca partea dinspre Calea Victoriei a devenit proprietatea Societatii Filarmonice, care voia sa construiasca un Palat al Filarmonicii acolo, dar a esuat, a ajuns pe mainile unui negustor ungur, s-a construit "Stadt Pesht", un hotel cu cateva camere la etaj si cu o cafenea la parter. Memoria colectiva a retinut insa ca hotelul era, de fapt, un simplu nume dincolo de care se ascundea si nu prea o casa de toleranta.
Mergand prin pasaj catre iesirea spre Calea Victoriei, vedem la etajul 1 un sir de ferestre inchise, mari si prafuite. In secolul XIX, dincolo ele se desfasura o viata colorata, galagioasa, indiscreta. Azi, dincolo de ele nu se vede nimic. Ultima data cand m-am plimbat pe sub ele cautand sa descrifrez vreo prezenta umana dincolo de sticla am vazut un singur chip, de departe, in spatele uneia dintre aceste ferestre, acum parca a unui birou. De altfel, la parter sunt multe placute care trimit spre diverse institutii, cum ar fi Fundatia Dakino sau Directia Regionala de Dezvoltare in Agricultura. Ultima este atarnata deasupra unei usi aflate intr-o stare jalnica. Cum dai cu ochii de ea, ceea ce nu e usor, caci e stearsa, inestetica, suie, ai impresia ca te afli intr-o calatorie inapoi in timp. E, cum se spune, din alt film.
Spre sfarsitul secolului XIX, cladirile noi care i-au luat locul hanului Villacrosse au fost insotite de un pasaj de sticla, aici element de noutate, dar in arhitectura europeana doar un element comun. Asadar, etajul "hotelului" pentru vizitatori si plimbareti, iar parterul pentru buticuri. Actualul pasaj Macca-Villacrosse, datand din 1891, pastreaza structura initiala: o potcoava alungita sau doua aripi in jurul celor doua corpuri ale hotelului, care se unesc inainte de iesirea in strada Eugen Carada. Acest segment al constructiei poarta numele arhitectului catalan, pe cand celalalt si-a luat numele de la Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului.
Ce este?
Un loc cu un potential artistic mare, ca o scena de atmosfera dintr-un roman, film sau dintr-o piesa de teatru. Totusi, un spatiu care traieste doar prin patina innobilatoare a timpului, un spatiu al timpului sau, adica secolul XIX, care se atrofiaza prin lipsa de activitate. Cei care-l folosesc, intr-un fel sau altul, cei mai multi pentru afaceri, nu au folosit si nici nu folosesc creativ istoria locului.
Intrand dinspre strada Eugen Carada, imediat dai de o placuta cu numele pasajului, numai ca numele e scris... gresit: Vilacrosse! Mai departe vezi o cafenea unde se fumeaza narghilea, inca o cafenea, destul de mica, Blues Cafe, careia i se potriveste vorba "ce-am fost si ce-am ajuns". Si tot asa, baruri, un bistro si un restaurant in devenire. Mobilierul de rachita placut ochiului si nu numai vara este o amintire in decembrie, cand domina tonurile de cenusiu.
Magaziul Optica din acelasi pasaj este mai mereu inchis, iar vitrina aminteste de anii '80, in care un poster mai occidental era lux... O incapere deasupra careia scrie "Croitorie" ne arata o usa si o vitrina de cooperativa, in care se vad lenjerie brodata, sepci, "cupoane" de material si o pijama in dungi impachetata.
Mai departe se vad globurile mari si rosii de la intrarea intr-un restaurant oriental si inca vreo doua magazine vestimentare. In aripa Macca, doua blanarii.
Un aer obosit si vetust inconjoara componentele unui spatiu in sine poetic. Numai ca trecutul lui nu este suficient de puternic pentru a colora prezentul. Ferestrele de la etajul fostului hotel sunt ori inchise si goale, cel mai adesea, ori deschise si goale. Praful s-a sedimentat viguros si a schimbat fata discretelor ornamente arhitecturale. Poezia ferestrelor inchise si tacute, a luminii filtrate prin sticla acoperisului, a vitraliului din rotunda de dupa intrarea din Euren Carada, a buticurilor supravietuitoare nu va putea salva locul de una singura.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.