SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Intr-o discutie cu un student despre ultimii ani ai lui Ceausescu, mama tanarului intervine, ca sa puna dialogul in fagasul logicii: Ce sa va spuna, dragutul de el, daca inca nu se nascuse? Pe moment, precizarea ma revolta. Cum de si-a permis sa nu se fi nascut, cand erau atatea de stiut, de inteles si de facut?!!! Foarte rau din partea lui ca nu s-a nascut mai devreme, ca sa stie si el macar ce stiu eu. Pentru mine, toate cate s-au intamplat s-au intamplat ieri. Nu mi se pare drept ca timpul sa treaca intr-un fel pentru mine si altfel pentru tineri. Studentul ma priveste ca pe un ins cu probleme de raportare. Nu chiar senil, dar cam pe acolo. Pentru el, cei douazeci de ani pe care urmeaza sa-i implineasca sunt chiar timpul. Alt timp nu cunoaste. Pentru mine, timpul sunt anii de dinainte ca studentul sa se fi nascut. Pentru mine, anul 1990 nu e trecutul, ci prezentul. Ce obraznici au devenit tinerii de azi! In loc sa le fie rusine ca nu erau inca nascuti, fac din asta o virtute. Noroc ca noi, varstnicii, eram nascuti. Altfel totul ar fi numai prezent.


Drama unei femei: i-au murit doi amanti cu ea in pat. Poate ca i-a murit numai unul, insa legenda neagra care o insoteste e ca i-au murit doi. Colegii de serviciu o privesc ca pe o provocare obscena, in care deliciul si primejdia se completeaza. Nevasta-mea, spune unul din ei, ca si cum ar vrea sa se marturiseasca de o taina chinuitoare, nici nu apuca sa se urce langa mine si a si adormit! E un alean funebru in glasul sau, care da de inteles ca ar preferea un sfarsit in plin delir sexual casniciei fara nici un accent afectiv. Intr-o zi, lumea incepe sa spuna ca femeii fatale i-a mai murit un iubit in pat. Colegul cu frustrari erotice exulta, de parca, in sfarsit, are dovada ca intr-ascuns si in dezacord cu ceilalti el e singurul care gandeste corect: Pai, vedeti!, exclama el.


Cand iti propui sa vezi si partea cea buna din om sau numai partea buna, descoperi ca aceasta nu e chiar la vedere. Partea rea se da in spectacol, partea buna asteapta prilejul, intamplarea favorizanta, mediul potrivit. Zilele trecute, nimerindu-ma intr-un teatru de provincie cu sala pe jumatate goala, am avut ocazia sa ascult vreme de doua ceasuri behaitul si comentariile idioate ale unei gasti de adolescenti. Pustimea nu avea ce cauta in sala. Gasca intrase in teatru fortand momentul, doar ca sa-si faca numarul. Cei cativa pusti care au tinut-o tot intr-o golanie nu erau nici mai buni, nici mai rai ca altii de seama lor. Doar ca in targul unde traiau si se scoleau era mai multa plictiseala ca in orasele mari, iar seara, daca nu se nascusera molai si resemnati, aveau foarte multe motive sa se dea cu capul de pereti de spleen si de inima rea. Partea buna din individ defineste individul, partea rea lucreaza intens in multime, pentru ca grupul, ceata, banda blocheaza in ins simtul raspunderii. I-am vazut pe tineri in hol, la plecare, timorati de lumina. Fiecare, in parte, nu avea nimic dintr-un huligan. In lumina bogata din holul teatrului, partea buna din ei ii facea sfiosi si-i personaliza. In intuneric insa si in randurile din fundul salii, la oarece departare de publicul matur din fata, sentimentul ca anonimatul ii apara elibera toate umorile statute si fetide din ei. Sa nu ne amagim, pentru multi oameni anonimatul e starea care le da curaj si o definitie a sinelui. Simt ca sunt si ei cineva, fiindca se afirma cu grupul, nu conteaza cum.