Interpretarea lui Ioan Fiscuteanu din filmul "Moartea domnului Lazarescu", de Cristi Puiu, poate fi considerata una dintre cele mai bune performante actoricesti din istoria cinematografiei, potrivit cotidianului britanic The Independent.
    Publicatia engleza  "The Independent" prezinta biografie a regretatului actor Ioan Fiscuteanu, fiind de parere ca filmul "Moartea domnului Lazarescu" a aratat lumii "calitatile actoricesti superbe" ale acestuia.
    Cristi Puiu a declarat pentru The Independent ca Fiscuteanu i-a spus la auditie ca nimeni nu ar fi putut juca rolul "domnului Lazarescu" mai bine decat el, regizorul adaugand ca ei doi au avut multe dispute in timpul filmarilor in privinta modului in care trebuia construit acest rol si ca actorul a castigat aproape de fiecare data.
    Publicatia britanica mai indica faptul ca Ion Fiscuteanu a fost remarcat in afara granitelor Romaniei abia in 2005, cand filmul lui Puiu a fost prezentat la Festivalul de la Cannes, unde a castigat premiul Un Certain Regard. Interpretarea lui Fiscuteanu a fost recompensata cu premii la Festivalul de film de la Copenhaga si la TIFF.
Actorul Ion Fiscuteanu a decedat, sambata, la sectia de oncologie a Spitalului Clinic Judetean din Targu Mures.