In iuresul de evenimente politico-casnico-familial-conjugale (avem si tribulatii legate de contingent, fara clipa de ragaz, nu doar stagii de leneveala si huzur la Herculane, Baile Felix sau de mofete la Covasna) am tot amanat, nepermis, sa exprimam cateva entuziasme de lectura legate de doua carti. Dintre multele bune, ce ne-au tot dat ghes, inainte si dupa targul de carte "Gaudeamus". Este vorba de "Amintiri"-le lui Alexis de Tocqueville ( Editura "Nemira", 2007) si faimosul candva, cam uitatul astazi si binevenit relansatul in spatiul romanesc, "Opiul intelectualilor", al nu mai putin distinsului Raymond Aron. Doi dintre cei mai importanti autori politici, chiar daca au trait in perioade diferite, iar noi le citim gandurile si ideile in cu totul alt context. Si totusi nimic nou sub soare, parca ieri, ca si azi, bunul simt si luciditatea, caracterul si o anume etica de uz intern sunt binevenite oricand si oriunde. Cu reale efecte benefice, pe toate planurile. "Amintirile" lui Tocqueville, traduse exemplar si adnotate chichirisit-erudit intr-un remarcabil studiu introductiv de catre dr. Cristian Preda - ce voluptati ale imaginatiei ne putem oferi gandindu-ne doar la momentele de prezentare ale volumului printre sepepistii de la Cotroceni intr-o utila colectie de "Idei politice fundamenatele", coordonata de dr. Catalin Avramescu, poate fi abordata cu folos si luate aminte. Lucrare doldora de povesti istorice, cu portrete in culori tari si observatii dintre cele mai subtile, ale unui om care a reusit sa-si depaseasca in viziune epoca si contemporanii lui. Amestec de memorii si jurnal, eseu politic si chiar proza analitica pe alocuri, "Amintiri" -le lui Tocqueville redeschid gustul pentru lectura celorlalte lucrari ale sale, extrem de necesare celor care vor sa inteleaga ceva despre mecanismele jocului de-a democratia. Evocarile lui Tocqueville ar fi si un model pentru cei care scriu memorii astazi, astfel ca posteritatea contemporanilor nostri sa beneficieze candva si altceva decat se spune in mod curent in public. Despre una sau alta, despre unii sau altii. "Opiul intelectualilor"(Editura Curtea Veche, 2007, traducere Adina Dinitoiu, Colectia "Constelatii" coordonata de Vladimir Tismaneanu) este un bestseller politic al anilor '50, cand in Franta, mai ales, se dadeau lupte crancene. Intre o stanga dominata de Sartre si prestigiul Rezistentei si teoreticienii, ideologii, universitarii unei drepte liberale, moderat-conservatoare, dar nu mai putin lucide si ferme in optiunile sale. Transgresand multe din ideile si polemicile purtate in presa intr-o inchegata lucrare extrem de bine armata sub raportul ideilor si al demonstratiei, Raymond Aron demasca jocurile intelighentiei franceze si denunta, chiar taios pe alocuri, concesiile facute unui stangism de opereta, pe fondul marilor crime ale comunismului rus si chinez. O constiinta vie de "spectator angajat" (exista si acest volum in romaneste, la "Nemira", in colectia lui Avramescu) si un ganditor-filozof remarcabil isi dau mana sub pecetea unei bine sustinute rigori. "Mituri politice", "Idolatrizarea istoriei" si "Alienarea intelectualior" sunt cele trei parti care dau consistenta unui intreg ce si astazi ramane in cea mai stricta actualitate. Cu atat mai mult aici, in estul Europei, unde fiecare generatie se vede obligata sa descopere virtutile democratiei si liberalismului, chiar daca rotile nu mai au spite, iar ravagiile ideologiilor au lasat urme greu de ignorat. Poate nu ar strica sa avem in romaneste si "Memorii"-le lui Raymond Aron, o mare fresca a vietii politice europene a secolului XX. Grosimea volumului nu ar trebui sa sperie editorii, consistenta lui fiind pe masura dimensiunilor fizice.