Steaua a terminat acest sezon de Liga Campionilor la acelasi nivel la care a disputat toate partidele, cu o noua infrangere, 1-2 cu Arsenal, al cincilea esec din sase jocuri disputate in competitie. O palida consolare ar fi doar faptul ca s-a termina
Steaua a terminat acest sezon de Liga Campionilor la acelasi nivel la care a disputat toate partidele, cu o noua infrangere, 1-2 cu Arsenal, al cincilea esec din sase jocuri disputate in competitie. O palida consolare ar fi doar faptul ca s-a terminat doar 1-2 pe terenul lui Arsenal si ca ros-albastrii au contat in ultima jumatate de ora de joc mai mult decat in vreo patru meciuri luate la un loc. In acest interval au reusit sa marcheze golul de onoare si sa mai aiba cateva ocazii la poarta lui Lehmann, insa nu trebuie omis nici faptul ca omul meciului a fost din nou Zapata, autorul catorva interventii providentiale. La finalul partidei, Lacatus a admis ca este un capat de drum pentru Steaua, care are nevoie de schimbari importante in aceasta iarna. "Este adevarat ca a fost un sezon slab, dar ati vazut adversarii pe care i-am avut. Pacat ca nu am castig cu Slavia acasa, cand am dominat si meritam victoria. Cu mai multa atentie puteam reusi mai mult. Ne dorim ca la anul sa participam din nou in Liga Campionilor, sa eliminam din greselile din acest an si sa facem mai mult decat acum. Dupa meciul cu Farul (n.r. de duminica, din ultima etapa a acestui an) vom vedea, in functie de evolutiile jucatorilor, de aportul lor, daca vor pleca jucatori, cine va veni. Este nevoie de sange proaspat, de jucatori care sa-si doreasca sa faca performanta pentru ca sunt foarte multi jucatori care evolueaza aici de multi ani, au avut rezultate bune si acum si-ar dori sa joace in strainatate", a spus Lacatus. Referindu-se la meciul cu Arsenal, "Fiara" a apreciat ultima jumatate de ora. "Am facut doua reprize diametral opuse. Prima a fost destul de slabuta, parca ne-am temut foarte mult sau am respectat prea mult adversarii. In a doua am indraznit mai mult, am reusit sa marcam si ne-am creat cateva ocazii bune de a egala. In prima repriza Arsenal si-a creat foarte multe ocazii pe care le-a ratat, putem spune ca rezultatul este just, chiar daca pe final puteam obtine un rezultat de egalitate", a declarat Lacatus. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.