Presedintele si premierul s-au deplasat in acelasi avion la Lisabona si s-au intretinut ca-n vremurile bune.

Semnarea Tratatului de reforma de la Lisabona a reprezentat un prilej de ingropare, cel putin temporara, a conflictelor interne. Presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, au calatorit, lucru rar, impreuna in acelasi avion. Este vorba de Romanian Air Force One, premierul renuntind la cea mai mare parte a delegatiei sale. Conform unor surse din delegatia comuna, pe parcursul zborului de peste patru ore, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu au stat de vorba indelung in biroul amenajat la bordul aeronavei Carpati. Pentru scurt timp, presedintele s-a retras in dormitor, iar premierul s-a odihnit in spatiul ce-i era rezervat.

La discutiile premierului cu presedintele a participat, alt lucru mai putin obisnuit, si ministrul Afacerilor Externe, criticat aspru in ultima vreme de Traian Basescu. „O relatie institutionala civilizata, dincolo de disputele politice", au justificat surse din delegatie atitudinea neobisnuit de ingaduitoare a sefului statului. De altfel, Traian Basescu a fost cel care i-a propus lui Calin Popescu Tariceanu sa il ia in avionul sau, desi, la inceput, premierul isi comandase un avion separat si isi constituise delegatie separata. Cu o seara inainte, la ceremonia depunerii juramintului de catre noul ministru al Comunicatiilor, Borbely Karoly, seful statului s-a aratat la fel de neobisnuit de grijuliu cu premierul, asigurindu-se ca nu pierde avionul. Uitindu-se la Tariceanu, Basescu i-a reamintit ora de decolare a aeronavei prezidentiale: „Noi ne vedem dimineata. La 7.40, da ?". Premierul a replicat in gluma: „Cam tirziu".