Peste 500 de spatii ale in patrimoniul Regiei pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) vor fi vandute in urmatoarele luni, iar guvernantii dau asigurari ca putine dintre acestea vor fi acordate prin negociere directa. In ca
Peste 500 de spatii ale in patrimoniul Regiei pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) vor fi vandute in urmatoarele luni, iar guvernantii dau asigurari ca putine dintre acestea vor fi acordate prin negociere directa. In cazul in care - potrivit controversatelor norme parafate de deputati - nu se va organiza licitatie, Executivul promite transparenta, aratand ca va avea grija ca imobilele sa nu fie vandute sub pretul pietei. Actualii demnitari chiriasi nu vor putea cumpara casele prin negociere directa. Mircea Geoana ar putea, dar a anuntat ca nu mai vrea.
Secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan (foto), a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca Executivul va aproba lista completa a spatiilor aflate in patrimoniul Regiei si care vor fi scoase la vanzare in termen de 60 zile de la publicarea in Monitorul Oficial a legii aprobate, marti, de Camera Deputatilor. Bolojan a precizat ca negocierea directa va opera abia peste "trei-patru luni", timp in care se va contura un pret de referinta in urma licitatiilor organizate. "Este important sa vindem spatiile la pretul pietei", a subliniat reprezentantul Guvernului, asigurand ca procesul se va desfasura intr-o transparenta totala. Bolojan a mentionat ca persoanele care au contracte pentru locuinte de protocol, inclusiv actualii demnitari, nu vor avea dreptul la cumparare prin negociere directa. Cele 500 de spatii ce vor fi scoase la vanzare reprezinta aproximativ jumatate din patrimoniul Regiei. Cealalta jumatate vor fi folosite ca locuinte de protocol sau de serviciu ori atribuite institutilor publice, misiunilor diplomatice, partidelor si sindicatelor. "Intentionam sa rezervam ca locuinte de serviciu 150-200 de imobile din Bucuresti, din zone centrale ca strada Mihai Eminescu, Drobeta sau Polona", a spus Bolojan. El a precizat ca RAAPPS va selecta, prin licitatie, evaluatori autorizati care vor propune un pret pe baza caruia Regia va transmite actualilor chiriasi o oferta de cumparare. Daca oferta nu este acceptata de catre chirias, atunci imobilul va fi vandut prin licitatie publica. Bolojan a subliniat ca persoanele care nu parasesc locuinta la terminarea mandatului sunt evacuate imediat, fara interventia instantei judecatoresti, sau obligate sa plateasca nivelul maxim de chirie practicat de regie, de 50 euro pe metru patrat. Intrebat cati fosti demnitari locuiesc inca in vilele de protocol, Bolojan a aratat ca Regia are 80 de contracte de inchiriere cu persoane fizice, inclusiv fosti demnitari, preluate de la primarii si majoritatea incheiate in anii '90.
"Vilangiii" pretind ca nu cumpara
Presat de scandalul iscat in jurul vilelor de la stat, Mircea Geoana a anuntat ieri ca nu intentioneaza sa cumpere vila de la RAAPPS in care sta. Asta desi cu doar cateva zile in urma declarase ca nu vrea sa renunte la aceasta. "Am contractat un apartament, nu vreau sa mai am avantaje din partea statului roman", a explicat liderul PSD. Acelasi anunt l-a facut si senatorul PSD Serban Mihailescu, fost secretar general al Guvernului, care a declarat tot ieri ca are contract cu RAAPPS pana in februarie 2008 pentru imobilul in care locuieste. Mihailescu a aratat ca nu ia in calcul achizitionarea imobilului. "Ca sa iei in calcul trebuie sa stii o valoare, probabil va fi o valoare extraordinara, care nu are legatura cu posibilitatile noastre. Voi avea unde o sa stau si fara RA-APPS", a mai spus senatorul PSD. Parlamentarul conservator Silvia Ciornei a insistat tot ieri ca a predat, in august, apartamentul RAAPPS in care locuia cu chirie si ca nu beneficiaza, in prezent, de alte astfel de locuinte. (O.B./C.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.