Betia. Prescolarii. Brainstormingul. Sint doar citeva dintre fetele muzei care ii inspira pe scriitorii romani contemporani atunci cind isi boteaza cartile.

Un titlu bun creste vinzarile, dar nu poti pacali cititorii la nesfirsitcu gaselnite atractive, considera criticii. Foto: Reuters Sinteze ale subiectelor, chei de lectura sau mijloace de marketing, titlurile operelor literare contribuie in mod semnificativ la succesul cartilor. Pentru a incerca sa afle modul in care acestea iau nastere, Cotidianul a stat de vorba cu citiva scriitori.

„Anotimpurile gropii comune" si „Dromaderul si osemintele" sint cele doua variante initiale cu care a cochetat Filip Florian inainte de a se decide asupra denumirii finale a romanului sau de debut, „Degete mici", publicat in 2004. Nu a avut prea mult timp la dispozitie pentru a le cintari, problema titlului ivindu-i-se in minte abia cind cartea era pe punctul de a fi tiparita. A renuntat la cele doua variante initiale pentru ca i s-a parut ca lasau sa se intrevada prea mult subiectul cartii, ancheta privind descoperirea intr-un santier arheologic a unor ramasite umane suspecte. „Imi plac titlurile usor eliptice, un titlu care enunta ce-i in carte nu-i pe gustul meu. Imi plac titlurile care capata inteles la sfirsitul cartilor, dupa lectura, nu cele care definesc ce urmeaza", spune Florian. In opinia sa, „Degete mici" se incadreaza in categoria celor „cu putina ceata". Romanul „Baiuteii" (2006), scris in colaborare cu fratele sau, Matei Florian, a fost incheiat si el fara sa fi fost botezat. Constrinsi de iminenta publicarii, cei doi au insirat pe o hirtie, intr-o sedinta de brainstorming literar, in jur de cincisprezece variante. Titlul care a supravietuit eliminarii treptate ulterioare i-a apartinut lui Filip Florian, el considerind ca si acesta capata inteles abia dupa lecturarea cartii, un amestec al celor doua voci auctoriale care isi rememoreaza copilaria traita in comunism.

Fiul lui Filip Florian, Luca, a dat si el numele unei carti, in mod indirect, dar nu a tatalui sau. Scriitorul Cosmin Manolache, coleg de birou cu sotia lui Florian, l-a surprins intr-o zi pe baiat uitindu-se in oglinda si exclamind mucalit catre mama sa: „Ce fata cumplita am!". Baiatul, care avea pe atunci in jur de 5 ani, i-a oferit astfel ideea titlului omonim al cartii pe care a publicat-o in 2004. Pentru Manolache, titlul ales in ultimul moment inainte de publicare reprezinta un soi de mea culpa pentru indiscretia cu care a scormonit, in textele sale autobiografice, vietile apropiatilor.

Ioan T. Morar a decis sa-si numeasca romanul „Lindenfeld" (2005) deoarece acest titlu nu va trebui schimbat in eventualitatea unei traduceri. Lindenfeld este o localitate banateana care, in universul fictional, sta martora unei pendulari intre butaforie si realitate. Autorul spune ca a avut in minte cititorii germani atunci cind a scris cartea, iar pentru acestia titlul are o semnificatie aparte, traducindu-se prin „cimpul cu tei".

Pe de alta parte, titlul romanului din 2003 al lui Cezar Paul-Badescu, „Tineretile lui Daniel Abagiu", va pune cu siguranta unele piedici eventualilor traducatori, datorita jocului de cuvinte. In prezent, cartea este in curs de traducere in limba spaniola, iar cel care se ocupa cu acest lucru a venit cu titlul „Daniel Pajero", varianta partial fidela celei originale. Autorul povesteste ca a aflat cu aceasta ocazie ca in argoul spaniol termenul „pajero" desemneaza o persoana care practica onanismul, acesta fiind motivul pentru care in Spania si in majoritatea tarilor sud-americane modelul Pajero al companiei Mitsubishi este comercializat sub numele de Montero. Paul-Badescu a renuntat la titlul initial, „Deloc literatura", dupa unele discutii cu o serie de prieteni si editori de carte. Ei l-au convins ca, desi reflecta fidel demersul sau de a inghesui in paginile cartii mostre de realitate care sa se transforme mai apoi de la sine in literatura, acesta nu era destul de comercial. In acest moment a apelat la Daniel Abagiu, personajul pe care l-a creat prin 1994, inspirat de o persoana reala, „un corespondent al Radio Romania Actualitati de undeva din Craiova". Lucrurile au stat altfel in cazul romanului „Luminita, mon amour" (2006), titlul trimitind la „Hiroshima, mon amour", cartea autoarei franceze Marguerite Duras. Paul-Badescu e de parere ca aceasta asociere „induce informatia ca, dincolo de aparenta unui roman de dragoste, avem de-a face cu o tragedie".

Inainte sa-i puna romanului sau numele de „Raiul gainilor. Fals tratat de zvonuri si mistere" (2004), Dan Lungu a mai avut citeva variante in minte. Una dintre ele a fost „Intimplari de pe strada Salcimilor", pe care scriitorul o catalogheaza retrospectiv drept neinspirata din cauza caracterului ei neutru, inexpresiv. Titlul final s-a ivit in urma unor consultari cu prietenii, prima parte a lui fiind „o metafora a lumii post-comuniste" si trimitind catre lipsa de initiativa ce caracterizeaza societatea romaneasca de dupa ’90. Partea a doua indica structura romanului, construit in maniera in care circula zvonurile, si face o aluzie transparenta la „Pseudokinegeticos" al lui Odobescu, sugerind ca zvonurile si misterele sint doar un pretext pentru a face literatura.

Si Alexandru Vakulovski, autorul trilogiei „Letopizdet", a avut ceva dificultati in alegerea titlului primei parti. I-au trecut initial in jur de douazeci de titluri prin minte, pe care le-a pritocit cu ajutorul prietenilor pina a ajuns la varianta finala, „Pizdet" (2002). Cu toate ca in limba romana suna licentios, termenul de „pizdet" se traduce din rusa prin „gata, s-a terminat, am sfeclit-o".

Printre titlurile initiale s-a numarat si „Bulibuleator", argoul rusesc pentru "bong" (pipa cu apa folosita in special pentru consumul drogurilor). Vakulovski a renuntat insa doar pe moment la aceasta optiune, a treia parte a trilogiei intitulindu-se „Bong" (2007).

O alta carte cu titlu licentios este romanul cu care a debutat Ionut Chiva, „69" (2004). Autorul a avut la inceput doua idei care n-au reusit sa ramina in picioare, „Din inima de chelner" si „De mina cu dracul", pe care le catalogheaza acum drept neinspirate. Varianta finala a venit, asa cum scrie si in carte, in urma unui revelion petrecut la un concert in aer liber. Chiva a intilnit aici doi indivizi beti care strigau din toti plaminii: „’69! Hai Steaua ’69! Hai Steaua!". S-a imprietenit cu ei si le-a spus ca ii va folosi pe post de muze, promisiune de care s-a tinut. Cu toate ca este de parere ca titlul a facut ca romanul sa se vinda mai bine, tinarul scriitor spune ca nu l-ar mai folosi inca o data, dupa cum nu se mai identifica in prezent cu jumatate din cartea sa.

Adrian Schiop s-a decis pentru „pe bune/pe invers" (2004) deoarece a vrut ca titlul romanului sau „sa aiba un mesaj provocator, sa sune comercial si sa permita mai multe lecturi si interpretari, pe de-o parte cea sexuala, iar pe de alta cea a metafictiunii". Cartea este una dintre putinele din literatura romana care abordeaza problematica homosexualitatii.

Desi cu citiva ani in urma s-au bucurat de un real succes, titlurile cu incarcatura sexuala nu au viitor, spun criticii, si vor inceta sa mai fie mijloace comerciale de succes.

Titlurile „sexuale" sint in declin Intrebat de Cotidianul despre viitorul titlurilor cu trimitere sexuala, criticul literar Mircea A. Diaconu a raspuns ca aceasta tendinta este in declin. „Pentru un receptor serios, un titlu de acest fel ar putea fi mai degraba un semnal de alarma", a precizat acesta. Si criticul Marius Chivu s-a declarat dezamagit de creatiile literare care mizeaza pe licentiozitatea afisata pe frontispiciu, punindu-le in unele cazuri pe seama lipsei unui elementar bun-simt. Mai mult, Dan C. Mihailescu le vede ca fiind in cadere libera, explicind ca romanii sint campioni la arderea etapelor. „Nu uitati ca romanele anului 2007 se numesc «Orbitor», «Asediul Vienei», «Noaptea lui Iuda» si «Luminare». Nici urma de sex aici!", mai adauga el. Astfel, Ioana Bradea, autoarea care a debutat cu premiatul roman „Bagau" (2004) (regionalismul „bagau" semnifica tutunul ramas intr-o pipa), s-ar putea dovedi neinspirata daca va alege sa continue reteta care a consacrat-o si sa-si intituleze urmatoarea carte „Futac" (termenul „futac" desemneaza o unealta folosita la curatarea lulelelor si la indesarea tutunului din ele). Cu toate astea, Dan C. Mihailescu este de parere ca „daca in loc de «Bagau» am fi avut «Singuratati la telefon» (naratoarea romanului lucreaza la o linie erotica, n. red.), cartea ar fi avut tirajul unui volum de versuri, cel mult 50 de exemplare vindute"

Detalii despre Amazon Kindle, dispozitivul electronic care va pune punct cartilor tiparite, pe www.cotidianul.ro/select