Volumul „Corpul in imaginarul virtual", recent aparut la Editura Polirom, investigheaza zone la care nu se incumeta multi teoreticieni romani: tehnoapocalipsa si cyberfeminismul.

In discursul stiintelor umaniste practicat atit in mediile academice din Romania, dar si in cele mai putin formale, discutiile teoretice despre spatiul virtual si implicatiile acestuia pot fi numarate pe degete. Lucru pe care il demonstreaza si titlurile incluse in bibliografia cartii „Corpul in imaginarul virtual", numai doua dintre ele apartinind unor autori romani, Bogdan Ghiu si Basarab Nicolescu.

Autoarea studiului de curind publicat la Polirom, Lucia Simona Dinescu, doctor in filologie si cercetatoare la Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii, si-a fixat o sarcina pe care, daca unii o numesc curajoasa, cel mai bine ar fi sa o numim fireasca. Pentru ca pune in discutie o tema despre care multi au construit scenarii, unele mai apocaliptice decit altele, s-au scris munti de eseuri, s-au consumat role intregi de pelicule, pentru a nu mai pune la indoiala resursele digitale care i s-au alocat. Si anume cum se transforma corpul odata intrat in retelele cyberspatiului sau ale biotehnologiilor. Ceea ce povestea mai demult literatura SF despre cyborgi si avataruri a devenit, o data cu expansiunea noilor media si cu declansarea crizei in care a intrat conceptul de realitate, o simpla relatare despre ceea ce se intimpla nicaieri si peste tot, adica in lumea virtuala.

Stabilind din capul locului ca virtualul nu se opune nici realului, nici umanului, autoarea trece in revista cele mai importante momente ale ontologiei, asa cum se prezinta ea la ora actuala, cind milioane de oameni isi muta, mai mult sau mai putin, viata in spatiul virtual. Cyborgul, adica „interfata intre organic si cibernetic", avatarul, adica „limita intilnirii dintre uman si reprezentational", si entitatea transgenica, „conlucrarea intre biologic si tehnologic", sint personajele principale ale acestui studiu dedicat modului in care corpul uman se modifica o data cu tehnologizarea accelerata. Autoarea urmareste, pe de-o parte, ceea ce Jean Baudrillard si Paul Virilio descriau cu multi ani in urma drept „tehnoapocalipsa", adica o dizolvare a ceea ce inseamna uman in fata a ceea ce aduce masina, iar pe de alta parte, teoriile cyberfeminismului, miscare care la noi este deocamdata un simplu exotism printre multe altele. Ce incearca Lucia Simona Dinescu in studiul ei nu este sa dea verdicte: nu adopta nici discursul panicard al scolii franceze, nici relativismul si nici nu trece cu vederea inconsecventele feministelor. Ci incearca sa puna la indemina cititorului un aparat bine documentat cu ajutorul caruia acesta sa poata intelege mai bine care sint radacinile acestui fenomen si ce anume s-a schimbat la nivelul destul de des ignorat in acest domeniu, cel al corporalitatii, o data cu patrunderea tehnologiilor savante din cartile de cyberpunk in viata cotidiana.

In analiza derulata pe aproape 300 de pagini autoarea se foloseste de argumente din filosofie, antropologie, studiul imaginii s.a.m.d. Desi acest lucru ramifica prea mult discutia pe alocuri, cartea e o resursa foarte utila pentru cei care vor sa traga cu ochiul in laboratorul conceptual din spatele unor fenomene atit de raspindite, asa cum este patrunderea masiva a Internetului in viata de zi cu zi. Mai mult, dat fiind ca vocabularul in care aceste probleme sint formulate este predominant anglo-saxon, faptul ca autoarea se incapatineaza sa traduca si, mai mult, sa propuna termeni noi pentru notiuni aflate inca in constructie pentru limba romana este unul dintre punctele tari ale cartii.