Razboiul de 1.000 de zile

Ieri s-au implinit trei ani de cand Traian Basescu a devenit presedintele Romaniei. A castigat pe sprint in turul doi, dupa o campanie foarte eficienta, plina de surprize, atacuri foarte dure si lacrimi. Constienti ca nu vor putea castiga prezidentialele cu Theodor Stolojan, portocaliii au pus la cale o rocada cu Traian Basescu. Miscare geniala, popor impresionat, vot obtinut. La instalarea sa in functie, noul sef al statului facea afirmatii generoase si se declara garantul unei eficiente colaborari intre institutiile statului. Entuziasmul acelor zile de schimbare a fost repede stins. Artizanul indubitabil al crearii unei majoritati parlamentare prin care Alianta Dreptate si Adevar sa poata guverna, presedintele si-a asumat si rolul demolarii acelei majoritati.


Dornic de a obtine o majoritate doar cu parlamentarii Aliantei, seful statului a declansat o campanie furibunda impotriva PUR, devenit PC. Printr-un gest de inocenta politica inexplicabila, oamenii lui Voiculescu si-au parasit partenerii de stanga si au virat dreapta. Amagiti de negocierile nocturne dintre George Copos si Traian Basescu, parlamentarii PUR au pus umarul pentru crearea unei noi majoritati. Era insa doar o iluzie, o capcana intinsa de megastarul de la Cotroceni.


In foarte scurt timp, cel autointitulat presedinte-jucator a stricat jocul, lovindu-si in egala masura atat coechipierii, cat si adversarii. Relatiile s-au stricat pe rand cu PC, UDMR si PNL. Basescu a ramas fidel doar partidului sau, de care nu se fereste nici azi sa se declare legat ombilical.


Transformand toata clasa politica - mai putin democratii - in sac de box, presedintele a realizat ca poate creste astfel in popularitate. Detasandu-se ferm de imaginea ei compromisa, dar provenind tot de acolo, seful statului roman a ajuns la un razboi generalizat cu aproape toti politicienii. Si, ce este mai grav, cu institutiile pe care acestia le reprezinta, in special Guvernul si Parlamentul.


Destramarea Aliantei D.A. a fost doar o consecinta fireasca a unei gestionari catastrofale a relatiilor intre vechi parteneri. Si aici nu ma refer doar la Traian Basescu. Premierul Calin Popescu Tariceanu are partea lui de vina. Este de neconceput ca doi barbati politici sa sacrifice o tara pentru orgoliile lor nemasurate. O spun toti specialistii in economie. Daca Romania nu era victima unor experimente politice nefericite si nu trecea printr-un razboi atat de inutil intre institutiile sale fundamentale, in special Presedintie si Guvern, exista premisa unei cresteri economice spectaculoase. Cu efecte directe asupra unor domenii aflate intr-o suferinta nepermisa pentru statutul de tara europeana: sanatatea, infrastructura, educatia, mediul.


Oricata bunavointa as avea, nu pot sa evit un sentiment de amaraciune profunda. Si aceasta schimbare, inceputa in 2004, are mai mult esec in ea decat succes. Realizarile, unele de necontestat, sunt mici in raport cu marea dezamagire nationala. Traim clipe de confuzie politica si sociala generalizata, am cazut prada unui balcanism feroce in comportamentul personal si in modul de administrare a tarii. Totul e o rafuiala, nervii sunt intinsi la maximum, ca sa obtii ce ti se cuvine treci printr-un infern birocratic.


Am crezut sincer in primul an dupa venirea portocaliilor ca acest cuplu Basescu-Tariceanu, lansat atunci de bunavoie si mentinut acum cu sila, va schimba fata Romaniei. M-am inselat. La fel ca si mine, probabil multi altii. Sunt inca persoane care cred in presedinte si prim-ministru. Le respect opinia. Era insa un gest responsabil, de oameni de stat, ca ei doi sa ofere oamenilor ce au mai bun, nu toata rautatea de care sunt ei in stare. Cu tot ce decurge din ea.  


Veniti la putere in aceeasi barca, cei doi pleaca azi cu acelasi avion. Gestul, cat se poate de normal, ni se pare o mare stire de presa, dupa trei ani de anormalitate.


Pentru ca si-a luat public rolul de jucator si de actor politic principal, Traian Basescu trebuie sa-si asume bilantul celor 1.000 de zile de razboi politic. Mai are doi ani in care poate indrepta lucrurile. Nu-l critic in ziar si la televizor pentru ca mi-e antipatic. Dimpotriva. Dar vreau solutii pentru tara, nu razboi. Rafuiala poate face oricine docher, e gestul primar de barbatie. De la capitanul de cursa lunga Traian Basescu am alte pretentii. Are suficienta forta si pricepere sa fie nu doar popular, ci si util.   

Au trecut trei ani, mai sunt doi. Apoi vine bilantul final.

---

Despre autor: