Pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de anul viitor, FRF va acorda prime in functie de aportul fiecarui jucator.   PREFERENTIAL. "Prima maxima este de 110.000 euro, iar cea minima de 5.000. Am luat in considerare prezenta de 75% in partidele disputate, si doar 10 jucatori vor incasa prima maxima", a declarat presedintele Mircea Sandu. Printre acestia se numara Bogdan Lobont, Dorin Goian, Adrian Mutu si Cristi Chivu, considerati fotbalisti cu un aport substantial la calificare. Acesta s-a referit si la acuzele care li s-au adus arbitrilor in acest sezon: "Toata lumea latra si nimeni nu vine cu probe. Domnul Porumboiu a acuzat un arbitru ca a luat bani, dar nu a venit cu probe. Sa se duca la Politie sau la Parchet, si abia apoi, daca exista probe, sa vina la mine". "Nasul" a mai precizat ca, aproape sigur, Ionut Lupescu nu se va mai ocupa cu delegarile arbitrilor din sezonul 2008-2009: "Mi-a spus ca se mai gandeste daca se va mai ocupa in acest retur, insa din vara viitoare va renunta cu siguranta, se va dedica altor activitati potrivit functiei sale. Dar tot o persoana din afara arbitrajului va trebui sa se ocupe, ori vom apela la computer".