"Stau si ma intreb ce ar fi fost daca, in timpul mandatului sau, presedintele Iliescu ar fi convocat un referendum national odata cu alegerile locale sau parlamentare si, in virtutea prerogativelor sale, ar fi solicitat timpi de antena la radio si tv si s-ar fi lansat intr-o campanie de interviuri, desigur, exclusiv in favoarea referendumului?".
Citatul de mai sus este extras dintr-un mesaj pus pe blog-ul lui Ioan Mircea Pascu, fostul ministru al Apararii in Guvernul Nastase si "blogger" inversunat. Sa spun doar in treacat ca perioada de opozitie este favorabila lecturilor electronice lungi - Ion Iliescu, Ioan Mircea Pascu, Adrian Nastase, Dan Mihalache, Vasile Dancu sunt parlamentari PSD cu blog-uri foarte citite astazi.
Mirarea lui Mircea Pascu - un prieten vechi si drag, care a demonstrat ce poate face un om incapatanat la conducerea unui minister unde putini ii dadeau o sansa - cuprinsa in citatul de mai sus este foarte justificata. In Romania, mass-media si chiar publicul judeca politicienii cu doua masuri. Mass-media privesc stanga, PSD, echipele succesive ale lui Ion Iliescu, ca uzurpatori, mostenitori ai fostului partid comunist, corupti sau protectori ai coruptilor. Mass-media privesc dreapta, liberalii, acum si democratii ca forte politice in crestere, carora trebuie sa li se ierte multe, pentru ca mai au de invatat.
Imaginea de "uzurpator" a stangii s-a instalat aproape imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989, declansata fiind de decizia Consiliului National FSN de a se transforma in partid politic. Aceasta decizie a rupt societatea romaneasca in doua, pur si simplu. Oamenii care vedeau FSN ca un organism spontan de tranzitie, ce urma sa gestioneze tara pana la alegerile ce urmau sa vina, aducand la putere partide politice, au fost socati de decizia CFSN de la sfarsitul lunii ianuarie 1990 de a se transforma in partid politic. Eu am fost printre ei. Imi era foarte limpede ca niciun partid politic nu va avea vreo sansa la urmatoarele alegeri, daca se va infrunta cu un colos administrativ, devenit politic, asa cum era FSN. Am fost foarte bucuros, dar, ca de obicei, in contradictie cu propriul meu ambient, cand am vazut rezultatele alegerilor din 20 mai 1990. Pentru mine a fost o minune de rationalitate a publicului romanesc ca s-a votat in proportie de 34% impotriva FSN. Altii s-au minunat ca FSN a obtinut 66% la numai trei luni de la infiintare. Eu am fost recunoscator electoratului roman ca a votat 34% impotriva FSN. De atunci vine respectul meu religios pentru agenda publica si pentru ceea ce vrea publicul.
Imaginea de "corupt" vine din ceea ce s-a intamplat in viata de zi cu zi intre alegerile din 20 mai 1990 si alegerile din noiembrie 1996. Coruptia s-a raspandit ca o plaga, in toate fibrele si celulele societatii romanesti. In legi date cu destinatia clara de a aloca resurse unor grupuri de interese. In mentinerea unui curs valutar oficial - pana la curajul lui Theodor Stolojan din noiembrie 1991 s-au facut averi din diferenta dintre cursul oficial si cursul strazii. In numirile clientelare la conducerea intreprinderilor de stat. In comertul exterior trecut urgent in mainile unor "profesionisti" - fosti ofiteri de informatii cu relatii in interior si exterior, care au preluat schimburile externe ale Romaniei in mai putin de un an de la Revolutie.
In sistemul fiscal care taxa cu 45% profitul si deloc indemnizatiile de conducere. In privatizarile convenite la ceas de seara.
Nimeni din conducerea FSN, apoi PSDR, nu a inteles semnalele publicului ca nu vrea acest sistem. Asa ca FSN-PDSR a pierdut alegerile din 1996 si s-a dus in opozitie cu numai 22%. Sa ajungi de la 100% putere politica in ianuarie 1990, la 66% patru luni mai tarziu si la 22% sase ani dupa este o contraperformanta cum putine au fost in istoria politica. Cine l-a indemnat pe Iliescu sa faca partid din FSN are la ce medita.
Coruptia nu a putut fi stavilita in timpul mandatului CDR-PD-UDMR. Dimpotriva. Numai ca oamenii aveau deja o explicatie. Pentru public si mass-media, coruptia provenea din "infestarea" organismului politic, administrativ si social cu fostii comunisti, fostii securisti, fostii fesenisti. Nu era adevarat, coruptia era si este generata de lipsa normelor de functionare si de nefunctionarea justitiei, dar mass-media asa credeau. Cand PDSR, apoi PSD, s-a intors la guvernare, tema si atitudinile erau deja pregatite. Politicienii de la varful PSD nu pricepeau deloc de ce coruptia a ajuns pe primul loc in agenda publica, de ce ei sunt vazuti drept corupti, de ce presa nu are incredere in ei. Duceau cu ei povara unei erori politice originare, care avea sa-i marcheze pe tot parcursul grelei perioade 2001-2004. Nu-i vorba ca au reactionat ca Plehanov. Au incercat sa cumpere presa - nestiind ca intr-o lume libera presa nu poate fi cumparata, numai jurnalistii. De obicei, putini. Au incercat sa mituiasca publicul - nestiind ca publicul nu poate fi mituit, numai functionarii. De obicei, multi.
Astazi publicul spune foarte clar ca in timpul guvernarii Basescu-Tariceanu coruptia a crescut, Justitia nu functioneaza, iar normele de guvernare nu sunt deloc transparente. Dar nu da votul sau stangii. Publicul - si mass-media - crediteaza in continuare dreapta cu dreptul de a invata. Iar stanga nu are nicio solutie. Desi, de doua ori in ultimii zece ani, publicul romanesc a spus prin vot ca numai 22% din oamenii acestei tari accepta expresia "corupti, dar buni".
Spre deosebire de societatile occidentale, in renascuta societate romaneasca votul nu este numai politic - adica sa alegi intre competitori. Votul romanesc are o preconditie: sa lamuresti ce s-a intamplat acum 18 ani. Altfel, stanga nu va putea elimina dubla masura cu care mass-media si publicul judeca politicienii de azi. Şi de maine.