Primul val de emotie publica si mediatica declansat de fuziunea/uniunea PD+PLD aproape ca a trecut. Ramin in urma lui insa citeva sensuri.

Partidul Democrat Liberal - formatiune politica al carei simbol ar putea fi chiar si un trandafir si care, de altfel, inca nu exista cu acte in regula - a provocat deja mai multe tipuri de reactie. Pentru nucleul dur al simpatizantilor celor trei forte politice angrenate in ecuatia acestei formule (PD, PLD si, mai ales, Traian Basescu), PDL e Ącopilul" mult asteptat. Apoi, pentru multi dintre simpatizantii acestei constructii, noul partid e Ącopilul mult visat", dar nascut prematur sau macar in conditii improprii. Apoi, tot in zona mai degraba pro PDL, exista voci - Sorin Frunzaverde e cea mai sonora - care vorbesc cel mult condescendent despre PLD si care nu digera ceea ce ei considera a fi parvenirea politica a liberal-democratilor. Nu am nici o indoiala - dimpotriva, Ąpe surse" am chiar informatii pentru care sint dispus sa bag mina in foc - ca si la liberal-democrati exista si rumoare, si chiar enervare, fata de noul curs al lucrurilor.

Pe de alta parte, pentru adversarii acestei formule - totusi previzibila! -, PDL a devenit Ąperetele" la care isi exerseaza acum verbul polemic. Indraznesc sa citesc in doua feluri emulatia deosebita care s-a creat in rindul contestatarilor macar a unuia dintre cei trei vectori ai noii formule. Intii: avem exploatarea unui prilej pe care nu ai voie sa il ratezi ca actor politic. Ca adversar, nu ai voie sa ratezi, de pilda, sa spui, cum inspirat a facut-o Ludovic Orban, ca PDL este efectul unui proces in care Traian Basescu a dictat, iar Stolojan si Boc au executat. Vorbe de acest gen indica discret ceea ce eu consider a alcatui al doilea tip de reactie: frica de un adversar cu adevarat redutabil in viitorul imediat si mediu. Accept ca 29%+8% nu fac intotdeauna 37% si ca e posibil sa faca si mai putin; dar, sint sigur, adversarii PDL stiu si ca suma de mai sus poate sa dea un scor si mai mare.

Si atunci, daca unele chestiuni sint, in aceasta privinta, discutabile, altele, relative, iar unele, chiar previzibile, ce ramine cu adevarat deranjant la actul de nastere al PDL? Fara sa insist prea mult, spun fara sa clipesc: dictatul, adica maniera in care s-a decis crearea noului partid. O maniera care i-a surprins si pe liderii celor doua partide, si pe strategi, si pe multi altii. Se putea, e cert asta, si altfel!