MONTREAL  Revenit de cateva zile la Montreal, dupa o vacanta de trei saptamani petrecuta in Romania, pugilistul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a fost primit de primarul orasului Montreal, Gerald Tremblay.   OMAGIU. In prezenta unor personalitati sportive ale metropolei canadiene, dar si a reprezentantilor comunitatii romanesti, primarul Tremblay i-a adus un omagiu lui Bute si a subliniat implicarea sociala a acestuia in ajutorarea unor tineri cu probleme. "Sunteti un model pozitiv pentru tinerii care au dovada vie ca efortul si perseverenta pot duce la victorie si la indeplinirea oricarui vis. In acest sens, dumneavoastra reprezentati foarte bine valorile pe care locuitorii Montrealului doresc sa le transmita generatiei viitoare", a declarat primarul Montrealului. "Vreau sa-i multumesc domnului Tremblay, este o mare onoare pentru mine si o mare bucurie", a spus, la randul sau, campionul mondial, care a semnat in "Cartea de Aur" a orasului.   Lucian Bute a cucerit titlul suprem la 19 octombrie, la Montreal, cand la invins prin K.O. tehnic pe columbianul Alejandro Berrio. Pentru aceasta performanta, el a fost decorat de presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu Ordinul "Meritul Sportiv" Clasa I.