Parlamentul European a aprobat ieri la Strasbourg acordul stabilit cu Consiliul, in a doua lectura, in ceea ce priveste noua Strategie comunitara pentru mediul marin.


Documentul prevede ca statele membre ale Uniunii Europene vor trebui sa ia masuri ca pana in 2020 sa asigure o stare ecologica buna a apelor lor marine. Strategiile tarilor vor trebui sa fie dezvoltate, astfel incat sa protejeze mediul marin, sa previna orice deteriorare de natura ecologica si sa restaureze ecosistemele marine afectate de diversi factori externi. Directiva aprobata ieri la Strasbourg stabileste pentru prima data o politica integrata pentru protectia mediului marin. Aceasta politica urmareste asigurarea protejarii si conservarii mediului marin, prevenirea si eliminarea progresiva a poluarii din mediul marin, pentru a garanta ca nu mai exista nici un impact sau risc semnificativ pentru biodiversitatea marina, ecosistemele marine, sanatatea umana sau utilizarile legitime ale marii, si limitarea activitatilor din mediul marin la niveluri durabile, care sa nu compromita nici utilizarile si activitatile generatiilor viitoare, nici capacitatea ecosistemelor marine de a reactiona la modificarile produse de natura sau de oameni. Raportorul Marie-Noëlle Lienemann (parlamentar francez, membru al PSE) a salutat faptul ca multumita Parlamentului European obiectivele si prevederile directivei sunt direct aplicabile. Statele membre vor fi obligate ca pana cel mai tarziu in 2020 sa ia masurile necesare pentru a-si proteja teritoriile marine pe care le detin.


DEGRADAREA MÃ…RII NEGRE. Europarlamentarul roman Daciana Sarbu a atras atentia la inceputul acestei saptamani, in plenul Parlamentului European, asupra degradarii apelor Marii Negre, in contextul ultimelor accidente care au avut loc in aceasta zona. "Poluarea cu petrol si sulf a Marii Negre si a Marii Azov, ce s-a produs recent din cauza unei furtuni si care a dus la scufundarea mai multor nave comerciale, va afecta Marea Neagra cel putin zece ani. Dezastrul s-a produs din cauza unei deficiente de sistem, intrucat navele erau destinate navigatiei fluviale, si nu maritime, fapt care evidentiaza lipsa eforturilor de prevenire si protejare a mediului marin", a spus Daciana Sarbu in plenul forului european. Sarbu a precizat ca "acest grav accident ingreuneaza procesul de ameliorare ecologica a acestor ape, deja clasificate printre spatiile maritime cele mai poluate din lume. Potrivit europarlamentarului social-democrat, membru al Comisiei de mediu al PE, degradarea apelor Marii Negre afecteaza atat sanatatea publica, cat si biodiversitatea marina, fiind nevoie de eforturi considerabile pentru recuperarea integritatii ecosistemului Marii Negre.


INTERVENTIE. "Transportul maritim cu incarcatura periculoasa trebuie sa respecte exigentele conventiilor internationale si sa asigure un minim de securitate pentru a preveni aceste accidente dezastruoase care aduc prejudicii semnificative atat vietii marine, cat si vietii omenesti", a spus Daciana Sarbu. Interventia europarlamentarului PSD a avut loc in timpul dezbaterii in plenul Parlamentului European a raportului Lienemann, care vizeaza o "strategie privind mediul marin". In acest context, Daciana Sarbu si-a exprimat speranta ca, prin directiva aferenta acest raport, se va asigura o mai buna protejare a mediului marin al Uniunii Europene.