Imediat dupa 1989, adoratia natinga a unora pentru Ceausescu ma revolta. Nu o puteam intelege si ma revoltam, caci revolta este singura reactie genuina in fata absurdului.

Apoi, incet, am inceput sa inteleg. Pricepind-o, a inceput sa-mi faca sila. Cu dl Adrian Paunescu, sila mea a intrat intr-o noua faza: s-a sleit. Caci dl Paunescu are insusirea unica de a te face sa simti sila tactil, ca pe o grasime slinoasa sleindu-se. La Antena 2, tamiiat de penumbre vagi, dl senator Paunescu trage de urechi democratia - pe care o numeste „anarhie" -, isi declara iubirea pentru Ceausescu si crede ca stie de ce unii dintre noi il considera pe ultimul dictator comunist un mare conducator. Explicatia senatorului, care a masificat nesimtirea ca nimeni altcineva, suna cam asa: saracii de acum erau saraci si atunci - poate aveau, totusi, ceva mai mult decit acum, dar tot nimic era -, insa, vedeau, macar, ca nici cei care au azi miliarde nu aveau nimic. „Sentimentul de dreptate nu dispare niciodata", conchide bardul comunist. Pentru dl Paunescu, lumea lui Ceausescu era dreapta! Pentru dl Paunescu averea e semn de nedreptate!

De ce plinge dl Paunescu pe toate drumurile dupa vremea lui Ceausescu? Nu cautati explicatii ideologice. Pentru dl Paunescu lumea aceea era dreapta pentru ca lumea aceea era in puterea sa. Problema dlui Paunescu este ca democratia (sau „anarhia") l-a indepartat de butoanele unei puteri pe care o obtinuse lingind, lingind, lingind... Acea lume, a minciunii totale, era lumea in care dl Paunescu se simtea cel mai bine, caci era lumea in care acest clovn barosan putea pacali. Dl Paunescu a mimat demnitatea stind in patru labe, s-a dat liber cind juisa liric de placerea de a fi sclav, se emancipa legindu-se prin baloase ode tot mai strins de familia Ceausescu. Suprema perversiune! Iar dl Paunescu e mare mester in asa ceva. „Anarhia" de azi nu mai permite dlui Paunescu sa fie ce a fost. „Anarhia" de azi a falimentat Cenaclul, a facut ca figura domniei sale sa nu mai umple stadioane, ci sali tot mai strimte, a transformat succesul de anvergura al propagandistului navalnic in susa penibila de satir napirlit. De aceea, „anarhia" de azi trebuie injurata.

E evident ca Ceausescu nu a iubit Romania. Dimpotriva, a urit-o. Caci altfel nu imi explic de ce a transformat-o intr-o Coree de Nord. A fi patriot, daca nu gresesc, inseamna, inainte de orice, sa-ti iubesti poporul. Cum si-a iubit Ceausescu poporul? Chinuindu-l, indobitocindu-l, maltratindu-l, abuzindu-l, terorizindu-l. I-a luat memoria, i-a luat vlaga, i-a luat lumina, i-a luat si ultima farima de demnitate, l-a subnutrit si l-a imbecilizat, l-a devastat moral si l-a infricosat. Cu ajutorul unora ca dl Paunescu, evident.

Imi plac regretele. Sint un nostalgic. Amintirile sint carburantul care tine in functiune motorul fiintei mele si cred ca prezentul nu are alt rost decit acela de a deveni, repede, trecut. Si stiu ca cei mai multi dintre oameni sint la fel. Dar dl Paunescu nu este un „nostalgic". Continuind sa-l pupe in dos pe Ceausescu pe motiv de dragoste de tara, cind marasmul istoric in care bilbiitul a impins Romania se vede atit de clar, prea multul senator nu face balet nostalgic, ci comite o ticalosie. Caci ticalosie si nu nostalgie reprezinta regretul complicelui dupa banda de raufacatori de altadata. E trist ca mai sint unii care se lasa pacaliti. Dar ma linistesc vazind ca sint din ce in ce mai putini. Si sila se sleieste...

P.S. Desigur, „anarhia" trebuie injurata si pentru ca, iata, face posibil un asemenea articol. Inainte, cind era ordine, asa ceva era de neimaginat...