Autorul pe care Cotidianul vi-l prezinta miine, Andrew Crumey, a invatat de la Cervantes cum sa se joace cu asteptarile cititorilor si de la E.T.A. Hoffman cum sa fenteze realul. Despre propriile romane, Crumey spune ca sint „filosofice de mistere". Cit despre maestrii de la care a invatat, sint exclusiv clasici: Proust, Cervantes, Diderot, Sterne sau E.T.A. Hoffman. Stiinta i-a imbogatit literatura, dupa cum marturiseste intr-un interviu, asigurindu-i claritate si consistenta, calitati care i-au cucerit si pe critici.

Intr-o cronica semnata in „New York Times", Andrew Miller observa ca, in „Pfitz", povestea se infiripa cu o „rigoare admirabila, punind in lumina atit potentialul comic, cit si substratul filosofic al unei lumi in care realitatea si imaginarul isi pierd contururile, ajungind sa se contopeasca". In Kirkus Reviews, „Pfitz" e descris ca fiind o „plasmuire inteligenta, de o inventivitate fara limite", care abunda in umor exploziv si pastreaza un loc privilegiat celebrarii „farmecelor tentante ale tineretii". Concluzia criticului e pe cit de lapidara, pe atit de hotarita: „Un regal garantat", care imprumuta din arta lui Conan Doyle la fel de mult cit din tratatele lui Wittgenstein.

Istoriile din care prinde viata lumea din „Pfitz" se desfasoara in jurul dorintelor unui print din secolul al XVIII-lea, care viseaza sa construiasca cel mai frumos oras si ajunge la concluzia ca el nu poate sa existe decit pe hirtie. In aventura construirii orasului fictiv, Rreinnstadt, sint antrenati toti supusii, insa greul cade pe umerii cartografului Shenk si ai celei care trebuie sa inventeze vietile celor care-l locuiesc, Estrella. Pfitz este unul dintre imaginarii locuitori ai orasului plasmuit, iar disparitia lui inexplicabila agita apele dintre tarimul fabulos si cel „pe bune". „Explorarea fastuosului teritoriu dintre fantastic si realitate pune in lumina afectiunea sincera a autorului pentru personaj si pentru teritoriul sufletului uman", titra „The Publisher" despre romanul lui Crumey.

Jocul cu fabulosul si lumea cu factuala e o marca recurenta a romanelor lui Crumey, care pastreaza, fara exceptie, un aer oniric. Intr-un interviu acordat anul trecut publicatiei „The Journal", Crumey recunostea ca, in ceea ce il priveste, „visele sint arhetipuri ale literaturii. Pe cind eram copii", amintea scriitorul, „cu totii stiam povestea aceea care se termina cu fraza «apoi m-am trezit si totul fusese un vis». Aceasta propozitie, chiar daca nu e scrisa, apare in finalul fiecarei carti. Inchizi cartea, te trezesti din visul care ti-a fost aratat si iti vezi de viata ta". Desi fidel modelului dupa care se construieste, pentru el, literatura, Crumey stie ca e o naivitate sa recurgi la legile care functioneaza pe hirtie pentru realitatile de zi cu zi: „Intr-un mod poetic, viata e, intr-adevar, un vis. Dar eu, spre deosebire de autorii postmoderni, nu confund niciodata poeticul cu factualul".