SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Nu departe de blocul in care locuiesc, un locatar si-a croit, intr-un perete al apartamentului de la parter, o usa noua care da in strada si a zidit-o totodata pe aceea din holul comun. Avand omul posibilitatea sa-si separe nivelul de trai de al celorlalti, a facut-o ignorand toate clauzele convietuirii  urbane. Iar ca sa fie hotarat ce gandeste, in noua lui conditie de clasa de mijloc, cu venituri mai mari decat salariul minim si pensia de supravietuire, si-a varuit peretii exteriori ai apartamentului intr-o culoare tare si si-a tras pe domeniul public o mica terasa.


Proprietarul apartamentului, astfel decuplat din bloc, n-are destule parale sa-si ridice vila, dar nici popor de la bloc nu mai vrea sa fie. Dac-am avea ochi pentu aceasta stradanie a clasei de mijloc de a se defini si printr-un accent, in ghetto-ul vechilor ansambluri de patru etaje, am intelege ca situatia e, in egala masura, eroica si comica. Blocurile romanesti, spre deosebire de acelea din occident, unde iti poti personaliza in foarte multe privinte locuirea, nu permit interventii si imbunatatiri. Au ceva dintr-o condamnare pe viata.


Ca si la votul universal, multimea il tine legat de ea, de interesele ei de clasa, pe individul care vrea sa se ridice. In targurile unde primariile sunt mai tolerante sau neputincioase, in raport cu cresterea clasei de mijloc, se observa cel mai bine tendinta aceasta de  separare cu orice pret, in cuprinsul unei constructii proiectate spre a nu ingadui saltul la alta categorie de confort. Nici o instanta administrativa nu-l poate sili pe cetateanul care-si poate cumpara centrala de apartament si dubla peretii cu materiale izolatoare sa n-o faca. Intr-un targ ialomitean de oameni cu mai multa stare decat in altele, curajul individului a luat dimensiunile unui fenomen urban. O treime din proprietarii de apartamente, din vechile blocuri cu doua si trei etaje, si le-au imbracat in termopane si in materiale izolante, modificand in chip semnificativ infatisarea temnitei de beton. Fatadele, colorate diferit de la un apartament la altul, dar inconjurate, intr-un efort ultimativ de solidarizare in saracie, de griul murdar al apartamentelor vecine, de catre pensionarii care nu pot tine pasul cu clasa de mijloc, marcheaza nasterea acesteia. Clasa de jos nu numai ca o invidiaza pe cea care forteaza, fie si asa, desprinderea, dar si o reclama la organe. Primariile se prefac ca interzic modificarile, uneori chiar si in structura blocului, dar s-au resemnat. Nu te poti impotrivi clasei de mijloc, decat cu riscul de a pierde alegerile locale. Apoi, de ce s-ar alia administratorii cu saracii, cand si administratorii tot clasa de mijloc au devenit? Si cand te gandesti ca blocurile insemnau pana nu de mult, chiar clasa de mijloc!