Traiectoria pe care vor intra provincia si intregul spatiu balcanic dupa proclamarea independentei este aproape imposibil de anticipat. Scenariu optimist insa nu exista.

Comunitatile din Balcani tind sa formeze enclave, baricadindu-seimpotriva inamicilor traditionali. Foto: Reuters „Nici una dintre parti nu a fost dispusa sa cedeze asupra chestiunii fundamentale a suveranitatii Kosovo", spune raportul mediatorilor troicii SUA-UE-Rusia catre secretarul general al ONU, cu referire la rezultatul negocierilor cu Belgradul si cu Pristina. In lipsa unui acord, pasii de acum inainte sint, in mare, cunoscuti: Kosovo este decis sa-si proclame unilateral independenta; comunitatea internationala va trebui sa hotarasca daca o va recunoaste sau nu. Dincolo de aceasta, consecintele oricarei alegeri si detaliile sint foarte greu de prevazut, iar solutie salvatoare nu exista.

La cererea Washingtonului si a Bruxelles-ului, cu care a promis sa se coordoneze, Pristina va astepta, probabil, pina dupa alegerile prezidentiale din Serbia - care vor avea loc intre jumatatea lunii ianuarie si finele lui februarie viitor - pentru a-si declara independenta, astfel incit sa nu ofere o platforma nationalistilor de la Belgrad.

Aceleasi alegeri vor face insa ca nici una dintre fortele politice din Serbia sa nu isi poata permite vreun fel de concesii in problema Kosovo. Belgradul va activa oricum, probabil, intregul arsenal de masuri de retorsiune de care dispune: blocaje comerciale, inchiderea granitelor, dar mai ales incitarea sirbilor atit din Kosovo, cit si din statele vecine la actiuni indreptate impotriva albanezilor, asa cum a mai facut-o de-a lungul istoriei. Aproape 70% dintre sirbii din Kosovo au declarat ca vor parasi provincia daca aceasta devine indepen-denta. Cei care ramin in partea de nord ar putea cauta secesiunea fata de Pristina. Serbia a implantat deja aici, de mult timp, institutii paralele, a preluat costurile serviciilor de sanatate, de educatie si de administratie publica, incurajindu-i pe sirbii minoritari sa priveasca Belgradul drept capitala lor de facto. De asemenea, autoritatile de la Belgrad au avertizat ca sirbii din Bosnia ar putea, la rindul lor, sa isi declare independenta fata de Sarajevo.

La rindul lor, albanezii din Macedonia si din sudul Serbiei ar putea incerca sa urmeze exemplul Kosovo. Zeci de mii de arme ramase din conflictele anterioare se afla in continuare la dispozitia gherilelor, iar mi-siunea impiedicarii ciocnirilor va cadea in sarcina celor 16.000 de militari pe care NATO s-a angajat sa-i pastreze in teritoriu, ca si a fortelor de politie promise de UE. In 2004 insa, NATO nu a reusit sa previna revoltele albanezilor, soldate cu victime de ambele parti. Uniunea Europeana are sarcina dificila de a decide daca recunoaste sau nu independenta Kosovo. Pe de-o parte, o astfel de recunoastere este neprincipiala, avind in vedere ca, in cazul membrilor UE, granitele se pot mo-difica doar cu acordul ambelor parti. O proclamare unilaterala a independentei ar fi nu doar imposibila in mecanismul de functionare a Uniunii, ci si inacceptabila, iar o atitudine diferita fata de un stat independent, unitar, cum este Serbia, dar non-membru, in lipsa unei rezolutii ONU, poate fi interpretata ca o aplicare a standardelor duble. Precedentul poate fi periculos pentru alte state din Balcani, pentru zona ex-sovietica si chiar si pentru alte regiuni ale lumii. Acesta este si motivul invocat de Moscova pentru neacceptarea independentei Kosovo. Sustinerea Rusiei pentru sirbi determina insa in parte intransigenta SUA, care sprijina fara rezerve pozitia albanezilor si, de asemenea, stradania UE de a adopta o pozitie comuna, pentru a nu da cistig de cauza Rusiei, aratind ca are disensiuni interne ce pot fi folosite si cu alte ocazii. Se pare ca, de altfel, in momentul de fata, din UE numai Cipru se mai impotriveste ferm independentei Kosovo. Pe de alta parte, nerecunoasterea independentei si eventuala raminere a Kosovo in componenta Serbiei nu ar face decit sa mentina si probabil sa acutizeze instabilitatea prezenta. Singurul paliativ pe care UE l-ar putea oferi Serbiei pentru a atenua tensiunile dupa aproape inevitabila rupere a Pristinei de Belgrad ar fi un pact de preaderare la Uniune, care sa prefi-gureze niste avantaje palpabile. Ar fi, intr-un fel, si repararea unei „vini" istorice, potrivit unor analisti care sustin ca, daca UE oferea aceste perspective mai clare de apropiere, conflictul din anii ’95-’99 ar fi avut sanse sa fie evitat.