Decalajul dintre importuri si exporturi continua sa se accentueze. Dupa zece luni, deficitul comercial a ajuns la 17,2 miliarde de euro, potrivit datelor comunicate, ieri, de Institutul National de Statistica (INS). Cifra a fost atinsa pe seama avansului dublu al importurilor fata de exporturi (27,2% fata de 13,2%). In cifre, la sfarsitul lunii octombrie, importurile au atins 41,47 miliarde de euro, in timp ce exporturile, doar 24,25 miliarde de euro.