Demisia: responsabilitate sau fuga?

De la criterii de performanta manageriala pana la cele etice, majoritatea acestor lideri care ne conduc ar raspunde sub limita de avarie.
Iar liderii slabi, incapabili, tematori, au facut ca cel putin in ultimii trei ani, sa transfere cea mai mare parte a deciziei strategice catre functionari. Astfel riscam sa avem o tara de cadre, un popor condus de o clasa asupra careia nimeni nu are putere si, poate cel mai grav lucru, nimeni nu ii poate trage la raspundere pentru greseli, abuzuri, tiranie etc.
Natiunea de cadre care se naste sub ochii nostri risca sa submineze puterea politica de orice orientare. Caci, daca stam sa ne uitam in bilanturile structurilor care se ocupa cu lupta anticoruptie o sa vedem ca principalii vizati sunt politicienii. Functionarii publici, adevaratii detinatori ai puterii, sunt mult mai putin intervievati de aceste organisme, de parca ar fi protejati de un sistem invizibil.
Daca pentru politicieni vine macar odata la patru ani momentul sa dea seama de realizari sau erori, pentru functionari acest moment poate sa nu vina niciodata, indiferent de ce fac, cum fac, cui fac.
In acest sens al discutiei, democratia presupune ca noi, poporul, ii votam pe cei pe care ii dorim sa ne conduca. Iar nu suntem condusi de o structura invizibila, necontrolabila, pe care nu o cunoastem. Inversarea sistemului de putere din Romania ultimilor ani, in care politicianul a devenit prizonierul aparatului, poate duce la o degradare fara precedent a institutiilor democratice din Romania.
Iar daca schimbarea clasei politice, din ce in ce mai des invocata, se va face fara alte schimbari de adancime in sistemul romanesc de putere (in principal cel economic) rezultatul nu poate fi decat o republica de cadre incontrolabila prin vot sau o schimbare de fatada, in care marii maestri ai manipularii politice vor iesi din scena, dar vor avea mai multe interfete.
In acest context, demisia ministrului Justitiei, a carui incercare a fost de a restabili raportul intre functionarii nevotati de nimeni si politicienii care au reponsabilitati oferite prin vot, pare a fi mai degraba manata de esecul intreprinderii si lehamitea de a deveni "tinta" pentru orice moment de instabilitate. Previzibila sau nu, demisia are valoare de simptom. Pe de o parte poate fi vorba de responsabilitate, pe de alta parte poate fi vorba de sentimentul don quijotesc al luptei cu morile de vant.
Dar, referitor la acest "incident", nu putem sa nu amintim ca, in sfarsit, am scapat de discursul "sa plece Chiuariu". Ca in sfarsit putem vorbi si despre altceva, ca in sfarsit nu mai auzim doar referiri la persoane si incepem sa discutam despre probleme. Sau poate nu.
Ce ar mai fi de retinut la acest gest este faptul ca vine de la o persoana tanara aflata la inceputul carierei. Este un model demn de inregistrat in politica romaneasca.

---

Despre autor: