Ministrul si-a anuntat ieri demisia, dupa mai putin de noua luni de la investirea in functie, printr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu.

Chiuariu paraseste Ministerul Justitiei
si se pregateste sa dea piept cu Justitia Ministrul Justitiei a anuntat ca-si va depune astazi demisia pe biroul premierului Calin Popescu Tariceanu. Chiuariu a declarat ieri ca nu i-ar fi cerut Tariceanu sa demisioneze, ci a fost decizia sa si ca doar l-a informat telefonic simbata pe premier despre intentia sa. El a adaugat insa ca, „atunci cind aceasta inscenare ridicola va lua sfirsit, ma voi intoarce ca sa duc la bun sfirsit reforma din Justitie", cu referire la dosarul sau, in care DNA a cerut in luna septembrie avizul presedintelui Basescu pentru declansarea urmaririi penale. „Nu am gresit cu nimic si refuz sa particip la mascarada pe care ati inscenat-o, folosindu-va de institutii care ar trebui sa vegheze la respectarea legii, dar actioneaza la comanda, incovoiate de servilism" este mesajul pe care Chiuariu i l-a transmis presedintelui Basescu. Traian Basescu ii reiterase vineri premierului Tariceanu rugamintea de a-l remania pe Tudor Chiuariu, dupa ce ii ceruse acelasi lucru in scris pe 29 noiembrie. Vineri, presedintele a invocat o problema de imagine, anume ca, daca va fi nevoit sa-l suspende pe Chiuariu din functie, ca urmare a declansarii urmaririi penale, aceasta ar echivala cu „un faliment al Justitiei". In acelasi document de la sfirsitul lunii noiembrie, Basescu ii solicita premierului sa-l demita si pe ministrul Muncii, Paul Pacuraru, care are, la rindul lui, un dosar la DNA, pentru luare de mita.

In replica, premierul l-a anuntat pe presedinte ca are „alte prioritati, legate de situatia economica si sociala" a Romaniei si ca nu-i va cere demisia lui Chiuariu. Tot saptamina trecuta, MEDIAFAX informa ca ministrul Tudor Chiuariu i-ar fi trimis premierului o scrisoare in care il anunta ca ia in calcul varianta demisiei, ca urmare a esecului inregistrat in Parlament in adoptarea ordonantei de modificare a Legii Agentiei Nationale de Integritate.

Ministrul Justitiei a fost acuzat ca, la citeva saptamini de la numirea sa in functie, a avizat ilegal, intr-o hotarire de guvern, trecerea imobilului Postei Romane din Calea Victoriei in proprietatea privata a statului, cu scopul de a acoperi o asociere a Postei cu un grup imobiliar privat, asociere care s-ar fi facut, in 2005, cu incalcarea legii. Procurorii DNA sint de parere ca ministrul a girat intentionat respectiva hotarire de guvern, pentru ca, initial, fosta sefa a Directiei Legislatie din MJ, Alina Vrabie, a refuzat sa avizeze proiectul, pe care-l considera ilegal, si a demisionat din functie. Pentru a-l promova, Chiuariu i-a cerut unui consilier de-ai sai sa-l avizeze, iar acesta s-a conformat. Surse din MJ sustin ca premierul Tariceanu i-ar fi cerut, de mai multe ori, si fostului ministru al Justitiei Monica Macovei sa avizeze trecerea imobilului din Calea Victoriei in proprietatea privata a statului, dar a fost refuzat.

Chiuariu a fost investit in functie pe 1 aprilie, iar mandatul sau in fruntea MJ a durat mai putin de noua luni, fiind printre cele mai scurte mandate de dupa 1990. Dupa decizia Curtii Constitutionale a Romaniei care a eliminat comisia de la Cotroceni, presedintele Traian Basescu poate cere declansarea urmaririi penale impotriva lui Chiuariu din momentul publicarii deciziei in Monitorul Oficial.

Momente si schite din mandat

• la o luna de la instalarea in functie, pe 8 mai, Tudor Chiuariu a cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avizul pentru demiterea procurorului Doru Tulus, seful Sectiei a II-a a DNA, cea care are in lucru majoritatea dosarelor penale ale politicienilor. CSM a decis o saptamina mai tirziu aminarea avizarii cererii ministrului pina la finalizarea unui control de fond la DNA, care sa arate daca sint motive intemeiate pentru schimbarea lui Tulus;

• in iunie 2007, inaintea Raportului de tara, Tudor Chiuariu a trimis o scrisoare la Comisia Europeana, in care a cerut eliminarea din document a aprecierilor pozitive la adresa DNA;

• in luna septembrie, DNA a cerut avizul presedintelui Traian Basescu pentru a declansa urmarirea penala impotriva ministrului Justitiei, acuzat in dosarul Posta Romana de abuz in serviciu contra intereselor publice. In replica, Chiuariu a promovat o ordonanta de urgenta, prin care a desfiintat comisia speciala de la Cotroceni insarcinata cu avizarea cererilor de urmarire penala a demnitarilor si a inlocuit-o cu alta, formata din cinci judecatori numiti de CSM;

• in octombrie, CSM a respins cererea lui Chiuariu de avizare a demiterii procurorului Tulus. Chiuariu a insistat si a trimis cererea presedintelui Basescu;

• luna trecuta, Curtea Constitutionala a decis ca presedintele poate cere urmarirea penala a ministrilor in absenta oricarei comisii si ca ordonanta promovata de Chiuariu este neconstitutionala. (Dorin Petrisor)

Despre activitatea lui Tudor Chiuariu inainte de a fi numit ministru aflati pe www.cotidianul.ro/select Norica Nicolai l-a propus pe raposatul Iordanescu in fruntea Justitiei Eterna candidata la functia de ministru al Justitiei, Norica Nicolai are din nou sanse sa rateze nominalizarea.

Norica Nicolai trage sforile din America,
unde a gasit-o demisia lui Chiuariu Dupa anuntul demisiei lui Tudor Chiuariu, liberalii au inceput sa analizeze variantele pe care le au la dispozitie pentru a nominaliza un nou ministru la Justitie. Aseara se vorbea despre varianta „politica" a desemnarii Noricai Nicolai, candidat perpetuu la ocuparea portofoliului de la Justitie, dar aceasta nominalizare nu parea sa aiba sanse din cauza antipatiei premierului Tariceanu fata de senatorul PNL, care de altfel apartine unei aripi liberale aflate in opozitie fata de actualul sef al partidului. Aflata in SUA, Norica Nicolai a declarat pentru Cotidianul ca, de fapt, ea nu-si doreste sa devina ministru: „Personal, nu imi doresc acest post. Mai sint si alti juristi cu greutate care pot ocupa aceasta functie". Ea a facut trimitere la decanul Baroului Bucuresti, Cristian Iordanescu, care a decedat ieri - plecata de o saptamina din tara, Norica Nicolai nu era la curent cu problemele de sanatate ale acestuia. Dupa ce a aflat de decesul lui Iordanescu, intrebata fiind ce pozitie va avea in cazul in care i se va cere insistent preluarea portofoliului, Nicolai a precizat: „Voi fi nevoita sa ma consult cu ceilalti colegi ai mei, cu membrii filialei (Cluj - n.n.) si cu alte persoane". Un alt nume vehiculat a fost cel al Renatei Weber, care insa a respins categoric orice posibilitate ca ea sa renunte la mandatul de europarlamentar pe care tocmai l-a cistigat: „Exclusa venirea mea la acest minister! Miine dimineata sint in avion spre Bruxelles, deja am negociat o pozitie de membru in Comisia pentru JAI". Liderii PNL luau in calcul si posibilitatea desemnarii unui ministru neimplicat politic, din sistem. In ceea ce-l priveste pe ministrul Paul Pacuraru, situatia este confuza. Liberalii sustin ca presedintele Romaniei trebuie sa obtina si acceptul Senatului pentru a fi inceputa urmarirea penala a ministrului Muncii. Aceasta pentru ca el este si senator si intra sub incidenta art. 109 al Constitutiei, care prevede ca „numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savirsite in exercitiul functiei lor...".

O alta pozitie au o parte dintre juristii din PSD. Ei sustin ca prin decizia Curtii Constitutionale, prin care s-a invalidat ordonanta care modifica componenta Comisiei de la Cotroceni de cercetare a ministrilor, a fost invalidat si art.16, care facea referire la cazul particular al ministrilor care sint si parlamentari. „Drept urmare, este suficienta cererea sefului statului", sustin Eugen Nicolicea si Victor Ponta. Surse din PNL, citate de NewsIn, sustin ca este posibil sa se ceara arbitrajul Curtii Constitutionale in acest caz. (Lucian Gheorghiu)