Intreaga conferinta de presa a lui Chiuariu s-a constituit intr-un raspuns adresat presedintelui Traian Basescu, de altfel ministrul incepandu-si declaratia cu formula "Domnule Basescu", pe care a mai folosit-o de cateva ori dupa aceea. "Domnule Basescu, constat cu dezamagire ca incercati sa faceti uitat esecul dumneavoastra la referendum si semiesecul Partidului Democrat la alegerile pentru Parlamentul European", si-a inceput ministrul declaratia de presa. Raspunzand presedintelui, Chiuariu a spus ca nu a gresit cu nimic si ca refuza sa participe la "aceasta mascarada".
"Sunt linistit si increzator. Nu depind de functia politica si nu sunt intimidat. Voi renunta la functie, insa am o promisiune: atunci cand aceasta inscenare ridicola va lua sfarsit, ma voi intoarce pentru a duce la bun sfarsit ceea ce am inceput si pentru a termina reforma in justitie", a spus Chiuariu.
"Va trebui sa dam dovada de responsabilitate si sa punem capat circului facut de Traian Basescu", a adaugat ministrul.
Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, ca lanseaza un apel public la intelepciune si la o remaniere a ministrului Justitiei, apreciind ca ar fi grav daca acesta ar ajunge in fata procurorilor din aceasta postura.
"Week-end-ul este un sfetnic bun si sunt dispus sa am rabdare daca as sti ca acest lucru se intampla (n.r. - remanierea lui Chiuariu)", a afirmat seful statului.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro