PAPORNITA CU INTELEPCIUNI
Telenovela de prost-gust a scandalului Basescu - Tariceanu mai are un pic si implineste trei ani. O poveste urata, cu acuzatii si jigniri reciproce, inceputa in ianuarie 2005, imediat dupa instalarea "imorala" (dupa cum adanc spunea seful statului) a unui guvern de larga stransura pe care nu-l lega decat dorinta de a se instala pe scaunele banoase parasite de PSD. Care, din nefericire pentru Romania, continua si nici nu da semne ca s-ar apropia de final...

Construit pe o schema a disperarii, alipirea unei formatiuni profund de dreapta cu una de stanga, melanjul portocaliu a fost adus la putere doar de disperarea indusa romanilor de perspectiva unei guvernari de 8 ani a partidului-stat si era de domeniul evidentei ca, oricate farduri i s-ar fi aplicat, nu putea sa dureze. Nu de alta, dar atat PD, cat si PNL mai participasera, intre 1996 si 2000, inclusiv prin liderii lor din campania electorala a anului 2004, la o constructie politica dezastruoasa numita guvernarea CDR - USD - UDMR. Asta l-a facut pe Traian Basescu - om care poate fi suspectat de multe, dar nu de lipsa flerului politic - sa forteze pana-n panzele albe organizarea de alegeri anticipate, in speranta ca va reusi, catarat pe valul unei popularitati uluitoare, obtinerea unei majoritati parlamentare confortabile si acapararea in beneficiu propriu a controlului parghiilor guvernamentale de decizie.

La inceputurile conflictului, dat fiind efectul magnetismului lui Traian Basescu asupra masei de alegatori proaspat sedusa de victoria dramatica si neasteptata asupra lui Adrian Nastase, presedintele Romaniei beneficia de intelegerea aproape neconditionata a marelui public votant. Orice spunea, fie ca infiera (respectand traditia politica romaneasca) greaua mostenire a regimului ticalosit, fie ca avertiza asupra derapajelor noului Cabinet, era litera de Evanghelie pentru un popor aflat in asteptarea perpetua a noului Mesia. Alesul Suprem care sa-l scoale subit de pe boala si sa dea cep butoaielor cu lapte si miere. In antiteza propusa de presedintele-jucator, Calin Popescu Tariceanu era omul care, agatandu-se de scaunul confortabil de premier, derapase de la nobilele idealuri ale gaselnitei de marketing electoral numita Alianta D.A. Acuzat, intai prin media aservita Cotrocenilor, apoi direct si fara menajamente, ca-si rasplateste grupurile de interese care l-au propulsat la Palatul Victoria, seful Executivului a fost o buna bucata de vreme dominat copios in pla-nul imaginii de cel care si-a facut o obsesie din daramarea sa. Numai ca, dedulcit la beneficiile guvernarii si lamurit ca presedintele n-are absolut nici o putere sa-l dezlipeasca de la cascavalul bugetar, premierul a inceput sa contraatace. Asigurandu-si o coabitare decenta cu PSD, a dat branci PD din Guvern, a pus umarul la suspendarea rivalului de la Cotroceni si a organizat referendumul pentru demiterea acestuia. Nu in ultimul rand, ceea ce-l scoate din minti pe Traian Basescu, tinde sa se eternizeze la Palatul Victoria, dupa modelul patentat, intre 1992 si 1996, de Nicolae Vacaroiu, alt premier de-o iarna care a guvernat vreme de patru ani.

Fata de inceputurile romantice ale puterii oranj, datele problemei par a se fi schimbat semnificativ. Dupa trei ani de gherila, Basescu e din ce in ce mai nervos si mai ofensiv. Obisnuit de-a lungul anilor sa-si savureze succesele politice insirate ca margelele pe ata, Jucatorul a dat cu capul de pragul de sus si nu stie cum sa-si gestioneze infrangerile. Iar rezistenta aproape martirica a Manechinului l-a facut sa actioneze precipitat. Convocarea referendumului pentru introducerea uninominalului concomitent cu blocarea proiectului pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament, demers esuat lamentabil, in loc sa-i deschida ochii, parca i-a intunecat mintile. Asa ca a casunat, dupa reteta "biletelelor parfumate" marca Tariceanu, scapate nici macar abil in presa, sa ceara, urcandu-se cu picioarele pe Constitutie, demiterea minstrilor Chiuariu si Pacuraru. Vazand ca nu merge nici asa, fiindca primul-ministru joaca de minune rolul peretelui din care se intoarce invariabil mingea de tenis squash trimisa cu furie, a erupt cu furie pe micile ecrane. Momentan, reduta rezista asaltului, Dumnezeu stie pentru cata vreme, pentru ca pe Chiuariu l-au lasat nervii si a cedat. Dar Tariceanu tot acolo va fi, la tuturoiul cu bani publici. Si presimt ca de aceasta data nici macar bocetele televizate nu-i vor mai fi de vreun folos marelui barbat politic de partid si stat. Ar mai fi solutia extrema a capitularii live, asumarea infrangerii in fata sistemului. Dar marele reformator al clasei politice nu cred ca are nici macar barbatia lui Emil Constantinescu. Simtul ridicolului oricum ii lipseste...