FMI-ul din noi se naste in dureri (7)

Scriam, in episodul publicat lunea trecuta, ca FMI-ul acum nu ne mai "dadaceste". Vom merge mai departe, in cadrul Uniunii Europene, impinsi de resorturile din noi insine. Vom avea insa succes in masura in care vom reusi sa transformam exigenta FMI in autoexigenta.  

Prima tentativa de "emancipare" a durat cateva zile. Am  auzit atunci, in toamna lui 2005, un  zgomotos rasuflat de usurare. Venise, nici nu se mai stie de unde, vestea ca Romania ar fi rupt acordul cu Fondul Monetar International. Veselie mare: nu vom mai fi nevoiti sa strangem cureaua. Multi ministri s-au bucurat in speranta ca vor spori alocatiile de la buget. Daca, bineinteles, ne vom putea permite un deficit mai mare. Sindicatele si-au spus ca vor putea sa ceara salarii mai mari pentru bugetari, caci Guvernul nu mai are scuza devenita "clasica": nu putem sa dam, nu ne lasa FMI. O buna parte a populatiei a gandit ca poate nu se va mai scumpi intretinerea. Pentru ca nu vor mai veni delegatii de la FMI care sa piseze Guvernul: ba sa scumpeasca gazele, ba sa urce tarifele la electricitate, ba sa mai introduca nu stiu ce accize. Mai mult chiar, vom putea sa umflam consumul, sa dam drumul la credite, sa lasam importurile sa copleseasca exporturile...

A venit insa repede trezirea la realitate. Delegatia FMI a dat un  comunicat. Nici vorba de ruperea acordului cu Romania. Au intervenit imediat si voci de la Guvern, care au explicat ca acordul cu FMI traieste, ca e valabil pana in iulie 2006, dar ca in tratativele din octombrie 2005 au aparut viziuni diferite in cateva chestiuni esentiale.

Totusi, speranta n-a murit. Speranta ca, daca n-am ajuns inca la "marea emancipare", o mica relaxare tot va urma. Cum insa la noi entuziasmul e deseori zgomotos, putini romani au reusit atunci sa auda un adevar ce facea inutila satisfactia celor ce sperau ca nu s-o fi rupt acordul, dar ceva tot s-a rupt in relatiile cu FMI. Treptat, insa, pe masura ce tot mai multi analisti si comentatori au avut timp sa intre in detaliile Raportului Comisiei Europene, au fost socati sa constante ca documentul in cauza, intr-un intreg capitol, ne impunea sa respectam aceleasi rigori economice pe care FMI le-a tocat ani de zile. Dovada ca de ce ne este frica nu scapam niciodata.

Acordul nostru special cu FMI a incetat in vara anului 2006. Dar Romania continua sa fie tara membra a Fondului Monetar International. O data pe an, indicatorii nostri economici tot sunt si vor fi examinati de echipe ale FMI. Asa cum sunt examinati indicatorii Statelor Unite, ai Germaniei, ai Japoniei. Apoi, dupa aderare, la 1 ianuarie 2007, ne-am convins ca batalia pentru integrarea europeana a Romaniei n-a adus schimbari sub aspectul rigorilor. Schimbari vor fi, desigur, ele vor cuprinde o sfera imensa de realitati si de interese, de la tehnologii la relatiile interumane. Vor fi altele, totodata, marile teme ce vor capta atentia televiziunilor si posturilor de radio, a presei scrise. Numai rigorile pietei nu vor fi altele. Piata, in Uniunea Europeana, asa cum este si acum, asa cum a fost de mii de ani, va fi supusa legitatilor economice, directivelor, protocoalelor. Este normal ca singura locomotiva pentru trenul bunastarii sa circule potrivit unor reguli stricte.
Noi ne dorim bunastare.
Nu suntem insa obisnuiti cu regulile pietei libere, singura aducatoare de bunastare.

Acum un veac si jumatate, generatia pasoptista a fost cea dintai care a introdus in ecuatia economica, in tarile romanesti, ideea moderna de bunastare. De atunci, neincetat, romanii trec prin timp animati de aceasta idee.  Niciodata n-am ajuns la ea, nici chiar atunci cand ni s-a parut ca e foarte aproape. Niciodata n-a fost mai mult decat un vis. Fiindca niciodata, in societatea romaneasca, n-am avut o piata libera functionala, care sa ne asigure bunastarea. Din acest motiv, in primul rand, societatea romaneasca nu crede in piata libera. Cum sa crezi in ceea ce nu cunosti?

Dupa decembrie a€™89, in anii indelungati ai acordurilor cu FMI, suportand exigentele impuse de FMI, cand mase de romani au gandit ca visul poate deveni realitate, ca vor putea sa traiasca altfel, sa scape de saracie, sa ajunga repede la un standard de viata ridicat, au vazut iar, cu disperare, ca visul lor se implineste incet, mult prea incet. Fiindca societatea noastra, dupa atatia ani, invata tot atat de incet sa creada in piata libera.

Un american ce a parasit nu demult lumea noastra, Milton Friedman, laureat Nobel, in cea mai tulburatoare lucrare de metodologie economica scrisa vreodata, observa ca, in natura, frunzele sunt pozitionate de parca fiecare ar cauta sa maximizeze cantitatea de lumina solara pe care o primeste. Din acest motiv, nota el, densitatea frunzelor e in general mai mare pe partea sudica a copacilor. Fapt ce nu se intampla si cand partea sudica e umbrita. Frunzele sunt mai dese si mai mari acolo unde e mai mult soare. La fel in economie: apar mai multe locuri de munca, mai mult profit, mai multe salarii mari, mai multa bunastare acolo unde piata e libera si functioneaza bine. In societate, piata libera joaca rolul pe care-l are soarele in natura. Fondul Monetar International nu ne cerea altceva decat sa respectam, in economia romaneasca, acest adevar. Acum suntem nevoiti sa-l impunem singuri.

Tot atat de adevarat insa este si faptul ca sistemul nostru de piete libere, integrate, nu e inca rodat. Si ca nici nu si-a format inca reflexele necesare unei bune functionari. Cum insa FMI nu ne mai "dadaceste", emanciparea noastra fiind o realitate, e bine sa stim ca nu ne vor fi de-ajuns jumatatile de masura pentru ca mersul economiei romanesti sa fie stabilit dupa orarul pietelor libere. Jumatatile de masura, folosite deseori pana acum in reforme, au adus saracie in loc de bogatie.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe