>> Cofetariile cu salon de servit dulciuri au fost inlocuite de cele care vand prajituri pentru acasa sau de cafenele.

>> Spre deosebire de restaurante, capitala are foarte putine cofetarii exotice, bucurestenii preferand clasicele prajituri cu frisca, ciocolata sau fructe.

CRITERII
A) Gust B) Prospetime C) Aspect D) Diversitate E) Pret


Chiar daca o multime de cafenele au un meniu consistent de prajituri, ne-am concentrat doar asupra cofetariilor cu laborator propriu. De asemenea, intrucat cofetariile take away domina piata, nu am socotit aspectul estetic al locatiilor un criteriu relevant.

Dupa ce timp de 10 ani, cofetariile aproape ca au disparut din peisajul urban, inlocuite de baruri mai mult sau mai putin sordide, iata de 5-6 ani incoace sunt in puternic reviriment: e fara discutie semn de reintrare in normalitate, fiindca in timp ce barurile sunt pentru oameni singuri, cofetariile sunt pentru intreaga familie si in special pentru copii. Exista insa diferente in raport cu anii 80: cofetariile cu salon de servit au disparut, lasand locul cofetariilor fara mese de tip take away, cu prajituri la pachet. Paradoxal, locul pentru mancat prajituri au devenit cafenele, poate segmentul cel mai versatil din peisajul restaurantelor romanesti, cu o identitate complet ambigua. Disparitia cofetariilor clasice in favoarea formulelor mai flexibile este insa un fenomen mai larg, pus in evidenta si in alte tari. Totusi, ce surprinde in
Bucuresti este numarul mic al cofetariilor exotice, 4-5: o cofetarie belgiana, doua grecesti si una italiana - semn ca bucurestenii nu sunt dispusi sa se rasfete cu dulciuri prea sofisticate.


Chocolat
1Theo, un mare maestru cofetar belgian si-a creat in Bucuresti propria cofetarie-cafenea - Chocolat. Preturile sunt mai putin de cofetarie si mai mult de cafenea - adica mari, intre 6 si 10 lei. Produsele sunt 100% naturale, unele cu un gust, ceva mai sofisticat, de prajitura facuta in casa, altele cu gust rafinat. Prajiturile nu sunt expuse in vitrine, ci le aduce un chelner pe o tava, ca esantioane. Locul este unul select, care preia un model retro de cofetarie bistro parizian din anii '30. Trebuie incercate mai multe sortimente de prajituri - dar nu trebuie cu nici un chip ratate prajitura cu migdale si bezea, precum si prajitura cu capsuni. Foarte bun parfait-ul de ciocolata, cu capsuni si zahar ars. Cat despre moelleux au chocolat, este un sufleu din cea mai fina ciocolata, servit cu zmeura dulce si ciocolata lichida. Tiramisu, de nemancat in majoritatea cofetariilor, este aici mai mult decat decent.

Agapitos

2Specializat pe prajituri grecesti - dar nu numai cele traditionale taranesti, ci si cele moderne, cu crema si clasicele amandine, ecleruri, savarine. Segmentul de consumatori vizat este unul de top, asadar ingredientele sunt naturale, iar preturile piperate. De incercat panacota, prajitura domino, prajiturile cu crema de iaurt. Foarte apreciat pentru torturile de nunta, care insa au defectul pretului exorbitant.

Casablanca

3Cofetarie de lux in timpul comunismului, care si-a pastrat salonul. Sucurile naturale au un indescriptibil iz de altadata, cofetarii straduindu-se sa mentina componente cat mai naturale si pentru prajituri: frisca este naturala, neaditivizata, la fel bezeaua de Merenghe. Legendare sunt specialitatile de ciocolata italiana si cel mai mare cremsnit din oras.

Casa Capsa
4Cel mai bine pastrat brand interbelic si comunist, pe cofetarii; si-a pierdut salonul, functionand in regim de take-away, ca majoritatea cofetariilor romanesti. Scump, cu parfum nostagic de cofetarie comunista (ecler, savarine, diplomat etc.). Printre amatorii bomboanelor si prajiturilor de la Capsa se numara barnoeasa Nicholson, Richard Cleyderman, Francis Ford Coppola.

Ana Pan

5Painea Ana are preturi accesibile, populare; cofetaria e la polul opus. Diversitate buna, unele sortimente bat usor spre exotism. Are cofetarie dietetica, un segment pe care putini s-au gandit sa-l acopere. Preturi prea mari, de cofetarie de lux, in primul rand la torturi - care sunt pe acelasi nivel cu al oricarei cofetarii de nisa. O surpriza foarte placuta este insa tortul de nuci verzi.

Nefeli

6Asemanator cu Agapitos (din care s-a desprins), dar cu o clasa mai jos, chiar daca preturile sunt similare. Specialitati grecesti, update occidental: nefeli (crema de ciocolata si vanilie, blat insiropat), acropole (sarlota de vanilie si fructe), negraki (blatulet, crema de ciocolata). Torturile de nunta lasa usor de dorit, mai ales cand forma e mai pretentioasa.

Cofetaria Maria

7Cofetarie cu preturi bune si cu renume de prajituri naturale. Prajiturile nu exceleaza prin exotism, dar sunt foarte bine facute - fursecuri, toruri si mai ales inghetate (foarte bun parfait-ul); profiterol si amandine ca pe vremuri, frisca cu gust natural. Aspectul, in special la torturi, lasa de dorit. Cofetarie populara, cu cozi de sarbatori.

Cofetaria Camelia

8Aspect anonim, de cofetarie cu termopane albe si gresie pe jos; asta nu trebuie insa sa deruteze. Gasiti aici aceleasi 15 feluri de prajituri ca in majoritatea cofetariilor din oras (savarina, ecler, tarta cu fructe etc.), dar foarte bine facute. Cofetarie de cartier cinstita, cu preturi mici si prajituri bune.

Pasticeria Giseppina

9Profil "exotic" de cofetarie italieneasca; lipsesc inghetatele insa. Prajituri ok, dar sub sunt o multime de restaurante italienesti unde prajiturile, chiar daca nu sunt asa de diversificate, sunt de multe ori mai bine facute. Foarte bune cremele - de migdale, de fistic, de mascarpone, di malaga, chantilly.