O Romanie de cateva milioane de romani imprastiati sporeste treptat in afara frontierelor Romaniei. si nu sunt prea multe dovezi ca Romania dinlauntru, in primul rand cea institutionala, ar fi luat cunostinta de acest fenomen, fara precedent cel puti
O Romanie de cateva milioane de romani imprastiati sporeste treptat in afara frontierelor Romaniei. si nu sunt prea multe dovezi ca Romania dinlauntru, in primul rand cea institutionala, ar fi luat cunostinta de acest fenomen, fara precedent cel putin in istoria ei istoricizata. Ar fi timpul, macar daca ne gandim ca cei care si-au luat lumea in cap, si nu tocmai de dragul aventurii, au trimis acasa anul trecut peste 6 miliarde de dolari. Ce s-ar face economia romaneasca fara ei? Poate ca de aceea tarile de unde sunt recoltati acesti bani pun uneori intrebari mai insistente despre provenienta lor. Nu trebuie sa ne suparam, trebuie sa ne explicam si sa cooperam cu cei care ne "vand" si noua o parte din tarile lor. Ca noi pe a noastra nu voiam sa o vindem. O pregateam cadou doar pentru cativa. Prin secolele intunecimii nescrise, pastorii din Carpatii romanesti vor fi trecut nestingheriti spre Tatra si mai departe din moment ce au lasat cuvantul "branza" si altele pe la lesi, pe la altii. Dar in vechime exista putine documente despre emigrari romanesti masive, in afara misterioasei prezente a subdialectelor si graiurilor romanesti intr-un spatiu cu iesire mediteraneana - ceea ce reprezinta in sine o ramificata Romanie, mai abundenta decat legendele. Valurile de emigranti interbelici spre America de Nord - amplificate in memoria colectiva, din moment ce se crede ca Detroit ar fi fost infiintat de romanii din Ditrau, ceea ce este fals - au fost primele semne de "mondializare" precoce a romanilor. Unii se repatriau, apoi isi injghebau noi rosturi, cum procedeaza acum portughezii reveniti de prin Austria, de prin Franta. Dar cei care, mai tarziu, reuseau sa iasa din spatiul tarii prin buruieni sau traversand inot Dunarea au continuat sa fie tratati de tradatori, de multe ori si dupa caderea comunismului. Multi dintre ei s-au straduit si au reusit totusi sa modifice imaginea externa deplorabila a Romaniei cu eforturile lor anonime, nicicand repertoriate sau cunoscute la Bucuresti si niciodata rasplatite. Toate cohortele de "revolutionari" autohtoni au beneficiat de medalii si privilegii pe la praznicele nationale. Uitati-va pe liste si veti vedea cat de putini romani din exil sunt luati in seama cand se inventariaza meritele. Cati romani dinlauntrul Romaniei isi pot inchipui cat de dificila poate fi adevarata integrare intr-o tara straina atunci cand nu furi si nici nu cersesti? si cand sosesti dintr-o tara ca Romania, tinuta sub celofan cateva decenii la rand, sa nu se contamineze de restul lumii. si cati isi reprezinta curajul de care a trebuit sa dea dovada aceste familii de oameni simpli, de pe Valea Ilvei, de prin Apuseni, din Vrancea sau din Certeze, ca sa-si ia lumea in cap si sa plece la Castellon - in Spania, la Tivoli - in Italia, la Nanterre, in zona pariziana, sau chiar prin Algarve in Portugalia, daca nu si mai departe? Mai bine de un deceniu dupa caderea fostului regim emigratia a fost doar tinta excursiilor ministeriale exotice sau zona din care se aduceau reportajele siropoase despre romanii care nu si-au uitat obiceiurile. Nici un guvern roman postdecembrist nu a elaborat un program clar pentru pentru a le da acestor romani sentimentul ca tara are nevoie de ei chiar acolo unde se afla, daca nu acasa, in cazul in care i-ar convinge sa se repatrieze cu noile lor cunostinte si competente. Pana si posturile cele mai banale de la centrele culturale din strainatate sau de la consulatele romanesti se distribuie tot la Bucuresti, dupa fastidioase concursuri in care eventualii romani din strainatate, daca sunt interesati, trebuie sa se deplaseze pentru a concura, fara nici o sansa, cu toti candidatii favoriti ai partidelor si cu toti protejatii potentatilor de la centru. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, odata intrati in structurile atlantice si in cele europene, noii delegati romani ar fi trebuit sa se indrepte cu precadere spre tinerii poligloti din diaspora, ca sa-si alcatuiasca si cabinetele si grupurile de consultanti. Ceea ce nu se intampla. Iar rezultatul e mai degraba sinistru. Apar pe la conferintele de presa sau pe culoarele institutiilor internationale acesti protejati parasutati care nu vorbesc corect nici o limba straina, nu stiu deloc cum sa se comporte, nu au nici un pic de personalitate, desi sunt imbibati de propria importanta dobandita la Bucuresti. Vom pierde iarasi un deceniu bun trimitand diletanti in posturile-cheie din strainatate. si dand despre noi o imagine de provinciali inghesuiti, care devin si tafnosi, patrioti de parada, cand ajung tinta sarcasmelor pe care le merita. Mii de tineri romani cu doctorate stralucite luate in Occident sunt someri la Roma sau la Paris ori devin interimari in porturi, sub calificarea lor, numai fiindca odata plecati din Romania nu mai pot conta pe o reintegrare corespunzatoare; iar odata sositi in Occident, in contextul acestui somaj hipercalificat, ei nu sunt aici pentru nimeni o prioritate.
Dinu Flamand este scriitor si publicist stabilit in Franta
Despre autor:
