Vizita - Despre serviciile secrete, toalete publice si bodyguarzi
Ion Cristoiu a lansat recent "Lumea vazuta de un roman rupt in fund - volumul 2. In vesta, printre fracuri". Jurnalul National va prezinta un fragment din acest volum.  
Despre serviciile secrete rusesti au circulat si circula numeroase legende. Toate ni le descriu ca populate de supraoameni, cu inteligenta de tip laser, cu priviri reci, gata sa te inghete numai amintindu-ti de ele. Judecand dupa experienta din 1996, as fi tentat sa cred ca minutioasa iscodire a pasaportului apartine unei suspiciuni: bietul carnetel ar putea fi in realitate o bomba sofisticata. Intri in cladire, deschizi pasaportul si, bum!, intregul edificiu sare in aer. Cu tine cu tot. La trei ani dupa aceea, in 1999, o alta experienta cu serviciile de securitate rusesti m-a contrazis fara drept de apel.   La Hotel Prezident avea loc o conferinta de presa a lui Viktor Cernomirdin, la vremea respectiva premier al Rusiei. Se incheiase nu stiu ce reuniune internationala, una dintre acele manifestari  care nu fac nici bine, nici rau lumii. Participase si primul nostru ministru, Radu Vasile. De aceea, la conferinta trebuia sa fim prezenti si noi, jurnalistii romani. In holul dintre intrare si sala, binecunoscutele masinarii menite a descoperi mitraliera din tubul de ruj si grenada din pixul cu mina pe terminate. Purtam, ca si acum, vesta cu zeci de buzunare pline de hartii, de stilouri fara rost, deoarece nu mai aveau de mult cerneala, dar mai ales, de brichete nastrusnice. Cu asemenea metal pe mine, detectoarele ar fi tiuit mai ceva decat Sirena lui Roaita. Astfel ca, potrivit normelor valabile pe intreaga Planeta, am purces la scotocirea buzunarelor. Depuneam pe masa, in fata agentilor de la aparate, tot ce putea scoate din sarite vigilentele dispozitive. Catva timp, flacaii n-au manifestat nici un interes fata de sarguinta mea exemplara. A fost de-ajuns sa pun pe masa, cu solemnitatea asezarii unui sfesnic, prima bricheta: un crocodil care scotea flacari printre falci daca-l trageai de coada. Toti cei zece vlajgani au tresarit. Nestiind ruseste, am facut apel la limbajul faptelor. Am luat bricheta si-am aprins-o. Privirile nepasatoare ale vlajganilor s-au aprins brusc. Asemenea unui prestidigitator, am extras din cel de-al noualea buzunar al vestei o alta bricheta: o grenada tinuta strans de un pumn inainte de a fi aruncata. Am aprins-o si pe aceasta. Supraveghetorii de la poarta mea au dat strigare tovarasilor de la celelalte porti. Cei chemati au dat navala. Nu pentru a ma imobiliza, Doamne fereste!, ci pentru a vedea brichetele minune. Se stransesera in jurul meu toti cei insarcinati sa nu lase in sala nici un fir de par de terorist. Cum aveam asupra mea vreo zece brichete de acest fel, care de care mai nastrusnica, m-am trezit prins fara sa vreau intr-o demonstratie de prestidigitator. Scoteam din buzunar cate una, o asezam pe masuta si o aprindeam. Fiecare starnea in jur uimiri zgomotoase. Fiorosii agenti se cruceau de aceste dracovenii mai ceva decat niste flacai de la tara in fata unui tonomat. Daca as fi apartinut unui grup terorist, camarazii mei ar fi putut patrunde in sala si cu un submarin nuclear.   WC-UL DIN TROLEIBUZ. Tinerele nu-si fac griji in ce priveste momentul care apare inevitabil dupa cateva sticle de bere. Au la dispozitie, pe marginile Pietei, dreptunghiuri din tabla, spoite cu un albastru sanitar, pe care scrie fara echivoc: Toilet. E un progres istoric, un salt inainte pe calea bunastarii si civilizatiei, datorat, evident, mult invocatei apropieri a Rusiei de Occident. Altadata, poeticele Natase s-ar fi dus in boscheti. Acum fac coada la wc-urile publice portabile, tulburate doar de gandul ca s-ar putea sa le vina randul prea tarziu. E drept, noul regim putea sa amenajeze, cu banii din exportul petrolului siberian, toalete publice subte-rane, marcate cat mai discret, cum se cuvine unor locuri in care te deschei la prohab sau iti dai jos chilotii. Nimeni nu s-a gandit insa la aceasta solutie europeana. S-a gasit in schimb o solutie tipic ruseasca: a wc-urilor asezate ostentativ pe laturile unei piete centrale din plin centrul Moscovei! O solutie des intalnita, pare-se, in Rusia miliardarilor care sperie Vestul, cumparand cu banii jos nu numai rafturile de pantofi, nu numai magazinul, dar si terenul de dedesubt. La Sankt Petersburg, in piata de faima a Ermitajului, dai peste o alta bazaconie: wc-urile troleibuz sau, ma rog, troleibuzurile wc-uri. Un troleibuz scos din circulatie a fost transformat intr-un wc public si garat pe una din laturile pietei. Intrarea: 10 ruble. Un troleibuz pentru femei. Un altul, pentru barbati. Noaptea, troleibuzele sunt duse la garaj. Sa nu se fure! La institutiile de stat nu intalnesti asa ceva. Fereasca Dumnezeu sa te apuce! Cheia de la wc e la femeia de serviciu. Daca ai norocul s-o gasesti pe femeia de serviciu, trebuie sa obtii, dupa zbateri uriase, aprobare scrisa de la seful institutiei ca sa-ti dea cheia. In Piata Manejului din Moscova, doritorii nu iau berea de la chioscuri. Pentru simplul motiv ca asa ceva nu exista aici. Dar nici de la restaurantele din zona. Pentru simplul motiv ca berea e atat de scumpa, ca te ia cu frig pana si sa-i spui pretul in gand. Berea, la sticla sau la cutie, se procura de la niste rusoaice mai in varsta, imbrobodite ca niste Matriose, cu aerul unor femei care au facut pe jos Marele Razboi de Aparare a Patriei. Adaptate la economia de piata, acestea vin seara de seara cu galeti in care tin berea ca in niste frapiere in aer liber.   Criza autoritatii publice. Coborand cateva trepte, ajungi in supermarketul de trei etaje subterane, amenajat sub fosta piata. E o alta lume. Firme occidentale celebre si-au deschis aici magazine ultraluxoase si ultrascumpe. Reclame luminoase si sonore, vitrine fabuloase, oglinzi uriase, fantani arteziene, scari rulante. Magazine amenajate dupa ultimul racnet, sa se simta noii imbogatiti, inainte de a fi arestati sau impuscati la coltul strazii, ca in Occident, dar cu vanzatoare in buna traditie a Maicii Rusii. Vanzatoare pentru care timpul curge de la un infinit la altul. Drept pentru care se uita in departari nelamurite cand le intrebi ceva si iti raspund cu aerul cu care ti-ar fi raspuns Immanuel Kant daca i-ai fi cerut un foc in timp ce scria «Critica ratiunii pure». Fiecare magazin, oricat de mic ar fi, beneficiaza de bodyguarzi inarmati. Nimic nu spune mai mult despre realitatea societatii ruse de azi decat aceasta prezenta a oamenilor de ordine particulari. Ii intalnesti peste tot. La hoteluri, la cofetarii, la casele de schimb, la tutungerii. Prima grija a unui rus, dupa ce si-a deschis o afacere, e de a-si angaja bodyguarzi. Il protejeaza nu numai de hoti, dar si de betivi, de clienti turbulenti, ba chiar si de vizitatori care nu vor sa cumpere nimic. E o expresie nu numai a nesigurantei vietii in marele Imperiu, dar si a absentei unei reale autoritati a statului. In Occident nu vei da peste asa ceva. Mai intai, pentru ca acolo micul proprietar nu se confrunta cu insi care dau buzna in magazine. Apoi, pentru ca acolo ordinea e mentinuta de institutiile comunitatii, institutii care exista in Rusia sub titulatura de Militie, dar care n-au nici o autoritate si, mai ales, nici un chef sa pastreze ordinea. Pe pajistea de sub zidul Kremlinului vin miresele sa se fotografieze si sa se filmeze. Dand curs traditiei din fosta URSS ca, inainte de noaptea nuntii, sa se imortalizeze ca fete mari in locuri de rascruce ale istoriei nationale.* Peste tot in Moscova iti ies in cale cersetori. Cam ca la noi. Unii cersesc pur si simplu. Altii cersesc in chip cat mai complicat. Canta prin pasajele subterane, harnicindu-se la ivirea unui grup de turisti straini. Altii emit tanguiri melancolice. Imbracati in traditionalul costum rusesc. In loc de concluzii. Peste tot se vand Matriose si inghetata. Nu se gasesc in schimb harti si ghiduri ale Moscovei.* Referindu-se la realitatile din marele Imperiu, Tudor Arghezi conchidea in «Insemnari rusesti» din Revista Fundatiilor Regale, nr. 8-9, 1 august-1 septembrie 1941: "Adevarul este ca intre europeni si rusi e diferenta ca de la ied la hipopotam". Dupa 1989 s-a spus si s-a scris ca se impune normalizarea relatiilor noastre cu Marele Imperiu de la Rasarit. Imi vine sa rad. Care relatii normale? Pot fi relatii normale intre ied si hipopotam? Va urma