Un grup de investitori romani si americani a achizitionat sub 7% din actiunile  BitDefender, pentru sapte milioane de dolari, a anuntat reprezentantul grupului, Horia Manda. "Valoarea de piata a BitDefender depaseste 100 milioane de dolari. Prod
Un grup de investitori romani si americani a achizitionat sub 7% din actiunile BitDefender, pentru sapte milioane de dolari, a anuntat reprezentantul grupului, Horia Manda. "Valoarea de piata a BitDefender depaseste 100 milioane de dolari. Produsele si tehnologia companiei, recunoscute la nivel mondial, au o pozitionare care permite extinderea cu succes la nivel mondial. Prin investitia facuta, prin experienta noastra, vom contribui la aceasta extindere", a spus Manda.
Banii obtinuti vor fi investiti de BitDefender in cercetare si in extinderea pe noi piete, precum si in consolidarea in tarile unde compania este deja prezenta. "Piata din Japonia si cea din China sunt foarte atragatoare pentru noi, iar in Statele Unite si Germania vom asista la o explozie a BitDefender", a adaugat presedintele companiei, Florin Talpes. Acesta a precizat ca atragerea de investitori va continua, insa compania va lua in calcul si finantarea prin credite sindicalizate. "In 2008 este probabil sa alegem finantare prin credite sau atragerea de investitori, care sa aduca, pe langa fonduri, si o retea de parteneri si o echipa de marketing competenta. Vrem ca in 2010 sa fim intre primii cinci concurenti pe piata solutiilor de securitate informatica", a declarat presedintele companiei. Potrivit oficialului, aceasta piata are o rata a profitabilitatii cuprinsa intre 20% si 45%, interval in care se incadreaza si BitDefender. "Domeniul securitatii va creste semnificativ in urmatorii 5-10 ani, rata va fi de peste 10%. De asemenea, este un domeniu care se schimba foarte mult, amenintarile informatice sunt foarte variate", a spus Talpes.
Planurile pentru BitDefender includ, de asemenea, si listarea unui pachet de actiuni la o bursa, cel mai probabil in 2009. "Vom sti mai precis cand, unde, daca si in ce conditii ne vom lista la bursa la jumatatea anului viitor. Ne gandim atat la bursa locala, cat si la una europeana sau la o iesire duala", a afirmat presedintele companiei. Manda a adaugat ca, in 2-3 ani de la listarea la bursa, capitalizarea producatorului roman de solutii de securitate informatica ar putea depasi cateva sute de milioane de dolari, "chiar va trece peste un miliard de dolari". BitDefender s-a desprins, la jumatatea anului de grupul Softwin detinut de familia Talpes, si a devenit un grup de firme, cu filiale si companii detinute in mai multe tari.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.