O tara unde grija fata de mediu nu primeste nici o expresie politica semnificativa se afla intr-o fundatura comunitara. Putem verifica asta pe pielea noastra, zilnic.

Dupa intiiul scrutin european, analistii politici au comentat in fel si chip evidentele: PD se claseaza in frunte, desi, sub asteptarile proprii, PSD se consacra ca partid de planul doi, PNL confirma modest, dar puncteaza la pensii, baza electorala a maghiarimii e fisurata, iar extremismul populist cade sub pragul electoral. Sindromul liderului-locomotiva si eternele ajustari tactice - straine de orice valori asumate - continua sa se potenteze reciproc. Pe mine m-a frapat altceva, si anume scorul microscopic facut de singura formatiune declarat ecologista: Partidul Verde. Cind partidele ecologiste din anii ’90 obtineau inca rezultate notabile in UE, scriam texte critice in care sustineam ca ele nu fac decit sa resuscite Utopia de stinga sub pretexte New Age. Astazi descifrez in moartea preocuparilor ecologice la romani nu atit triumful dreptei, cit proba unui esec civilizational.

O tara unde grija fata de mediu nu primeste nici o expresie politica semnificativa se afla intr-o fundatura comunitara. Putem verifica asta pe pielea noastra, zilnic. In vreme ce ecologismul occidental revine in forta - dar nu ca ideologie, ci ca evolutie culturala tot mai larg impartasita - la noi, certitudinea ca omul si cosmosul participa la un destin comun nu-si mai gaseste nici o trecere. Consumatori frenetici, insa prost educati, sintem tot mai nesimtiti cu patrimoniul nostru natural. Si nu ma limitez la vastitatea defrisarilor ilegale, la cazul cianurilor din Tisa, la tragedia numita Copsa Mica sau la starea deplorabila a securitatii alimentare. Depling inainte de orice degradarea „aerului" pe care convietuirea noastra vesnic frustrata il strica.

Confundata cu democratia, grosolania climatului social in care ne miscam seamana tot mai mult cu un infern intretinut prin ura, dezbinare, agresivitate si ineleganta. Exista o legatura vicioasa intre halul in care arata Valea Prahovei sau padurea Baneasa (la capatul unui weekend) si salbaticirea progresiva a vietii colective. Fiica unui cunoscut a ramas in Franta dupa studii pentru ca n-a mai dorit sa revina la blocul de origine, sub munti de seminte scuipate la scara, decibeli de manele si vecini care arunca din balcon oale cu laturi. Tot mai numerosi compatrioti pleaca nu atit pentru salarii mai bune, cit pentru zari mai normale, unde respecti si esti respectat, unde pubelele specializate permit reciclarea, unde strazile sint curate si parcurile ingrijite. Un prieten, scapat pentru citeva zile pe la Amsterdam, imi povestea cu cita exaltare a redescoperit bucuria simpla de a te relaxa la marginea unui lac pe care plutesc rate... De ce trebuie sa fie asemenea experiente firesti un lux indepartat? De ce e nevoie sa scapam de noi insine pentru a reinvata sa respiram? Din fericire, apartenenta la UE va forta alinierea Romaniei la standarde ambientale si politici publice mai curate. Din pacate insa, poluarea launtrica nu poate fi rezolvata de la Bruxelles.