ROMANIA CA O TELENOVELÃ
Miting la Sala Palatului. Un partid isi lanseaza oferta electorala. A inceput campania. In holul mare, populat pe vremuri de activisti veniti din provincie, cu o seara inainte, mahmuri, acum, dupa ce toata noaptea, la hotel, bausera turt si mancasera slanina cu ceapa, se foiesc delegatii din tara. Diferiti doar nitel de fostii activisti. Poarta caciuli de jder nou-noute. Vorbesc la mobile. Se invart de colo pana colo, cu pantalonii botiti si pantofii nelustruiti, emotionati ca trec pe langa ei vedetele pe care le-au vazut la televizor. De o parte si de alta a scarii, ca niste lumanari cu pulpe, se insira junele de la o firma de hostess. Sunt fete zdravene, sanatoase, aduse din Moldova de sus, examinate in prealabil dupa criteriul junincilor: stomac sanatos, dinti tari si albi, pulpe vanjoase, digestie de locomotiva Diesel, minte cat mai putina.


La finele catorva luni de scoala, in care au invatat sa se spele pe dinti si la partile rusinoase, sa-si schimbe zilnic rufaria, dar mai ales sa nu deschida gura, au fost puse la lucru. Ca si la Congresul asta, sunt aduse cu microbuzul, isi imbraca uniforma verzuie, gen frunza de copac in buza primaverii, fusta scurta mai mult decat scurta, chiloti Tanga albi, pantofi cu tocul inalt, bluza de matase subtire, binevoitoare cu sanii laptosi. Asezate de o parte si de alta a unui culoar (la intrare, la urcarea scarilor), au misiunea precisa, de la care nu se pot abate decat cu pericolul de a-si pierde slujba, sa stea drepte, sa surada prosteste si sa nu li se citeasca in priviri nimic. In sala, balonase, bannere, steaguri, portrete ale liderului, muzica americana inundand din difuzoare. Conducerea partidului, proaspat descinsa din America, a optat pentru stilul yankeu de manifestare electorala. Delegatii din provincie sunt in marea lor majoritate fosti activisti de partid. Sunt obisnuiti cu Congresele si Conferintele Nationale ale PCR. Atmosfera din sala le da o buimaceala deplina, ca si cum la intrare i-ar fi lovit cineva cu un baston de cauciuc in moalele capului. O duc dintr-un soc intr-altul. Socul de a fi intampinati de june gata sa-si arate chilotii. Socul de a se simti mai ceva ca la o discoteca. Socul de a nu descoperi, pe scena, prezidiul.


Intr-adevar, noua conducere a decis sa inlocuiasca prezidiul traditional cu un sir de scaune moderne, fixate in podele printr-un pivot. Asta a facut ca debutul mitingului sa fie marcat de un mic incident. Nora Norocea, presedinta organizatiei de femei, venise fara pantaloni. - Nu stau in primul rand nici in ruptul capului! a zis ea, dupa ce s-a asezat pe scaun si a constatat ca scoica adanca ii trage fusta sus, pe pulpe.


Noroc ca Vasilica Stoica, presedinta Organizatiei de tineret, s-a invoit sa-i ia locul. Bucuroasa, pentru ca urma sa stea in primul rand. Bucuroasa, pentru ca, bine facuta cum era, isi putea permite sa stea si in cap. Toate camerele TV staruiau asupra ei. Asupra pulpelor vanjoase, asupra sanilor imperiali, asupra genelor batand imbietor.


Uluirea celor din sala gasi imediat noi momente de a se hrani. Din culise isi face aparitia o intrupare ca de vis. O tanara zvelta, cu picioare pana la gat, intr-o bluzita care mai mult ii dezvaluia sanii decat ii ascundea. De urechiuse ii atarna o pereche de cercei de forma unei ancore. Pareau atat de grei ca te si intrebi cand se vor rupe din locul lor urechiusele atat de gingase, facute sa le atingi cu suflari infierbantate. Distinsa are rolul de prezentatoare. Zambind cu subinteles barbatilor din sala, ca si cum s-ar fi oferit drept bonus, isi da ochii peste cap, bate poetic din gene si seduce un text. Dupa care, astfel introdus, ia cuvantul seful partidului. Tot la microfon, tot in picioare, langa juna ramasa echivoc pe scena. N-apuca Seful sa termine spiciul, ca pe scena si navali, ca si cum in culise ar fi izbucnit incendiul, trioul Jar, intitulat astfel din motive lesne de inteles: puneau barbatii pe jar ori de cate ori isi facea aparitia undeva. Doua dintre fetiscane (pentru ca fetiscane erau) purtau fusta scurta din piele, ca damele de pe Soseaua de Centura, si un maieu de fitness. A treia avea o pereche de ciorapi negri, ca de vaduva, peste care-si trasese o pereche de chiloti albi. Cei din sala se frecara la ochi. Se auzira de indata comentarii gen, aoleu! asta s-a imbracat pe dos, au trezit-o astia din somn, ca sa vina urgent aici, si ea, zapacita cum era, si-a pus chilotii peste.


Dupa cateva miscari gen gimnastica de inviorare, fetiscanele prinsera a miorlai jalnic, ca niste mate in debutul primaverii. Luara cuvantul alti cativa vorbitori. Potrivit traditiei. Citind de pe o foaie de hartie din fata. Dupa care se facu brusc intuneric. Un intuneric total. Daca n-ar fi fost luminitele de iesire in caz incendiu, ai fi crezut ca s-a intrerupt curentul. Si multi care avura impresia asta se si simtira, o clipa, intorsi cu ani in urma, pe vremea lui al Batran, cand din te miri ce ramaneai fara curent. Un fascicol luminos tasni din tavan si incepu sa se plimbe de colo pana colo, ca fascicolul unui elicopter al Politiei din Los Angeles, venit in toiul noptii la o luare de ostatici prin amenintare cu bomba. In pata de lumina se miscau incolo si incoace niste insi cu fesuri de zilieri, blugi peticiti intr-un hal fara de hal si bascheti desfacuti la sireturi. Tineau in maini sticle de plastic pe care scria Tzuica, desi imprejurarile spuneau clar, fara echivoc, ca-i vorba de apa. Apa chioara. Din cate intelegeau cei din sala, nou venitii strigau: Romania, trezeste-te!

Prin ultimele randuri, cativa insi, veniti toata noaptea cu trenul, trageau la anghioase. Strigatele din difuzoare ii facusera sa tresara speriati. Intelesera prin somn ca li se spunea lor: Trezeste-te! Si se trezira. Strigand: Ceausescu, PCR!